Important 2024


Stimați beneficiari,

Cu prilejul Zilei Internaționale a Mulțumirii, dorim să vă adresăm cele mai sincere mulțumiri pentru încrederea pe care ne-o acordați și pentru răbdarea de a fi alături de noi în activitatea noastră. Prețuim colaborarea cu dumneavoastră și ne străduim în fiecare zi să vă oferim sprijinul și respectul pe care le meritați.

Vă suntem recunoscători că faceți parte din comunitatea Casei Județene de Pensii Dolj.

Este o onoare să fim alături de dumneavoastră și să vă susținem în toate demersurile.

Cu respect și mulțumire,
Echipa Casei Județene de Pensii Dolj

PRECIZARI REFERITOARE LA CONFIRMAREA EXISTENȚEI BENEFICIARILOR NEREZIDENȚI AFLAȚI ÎN PLATĂ – TRANSMITEREA CERTIFICATULUI DE VIAȚĂ

Potrivit noului cadru legal în domeniul pensiilor, în vigoare de la data de 1 septembrie 2024, Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, în cazul beneficiarilor stabiliți în străinătate (nerezidenți), certificatul de viață se transmite semestrial, din proprie inițiativă, de beneficiarul nerezident aflat în plată, până cel târziu la data de 31 martie, respectiv până la data de 30 septembrie a fiecărui an, după cum urmează:

a). în perioada 01 ianuarie – 31 martie, pentru prima verificare din cursul unui an calendaristic;

b). în perioada 01 iulie – 30 septembrie, pentru a doua verificare din cursul unui an calendaristic.

Certificatul de viață trebuie semnat în fața unei autorități legale de pe teritoriul statului de domiciliu sau de ședere permanentă, după caz, respectiva autoritate certificând acest fapt.

Sintagma „autorități legale” se referă la instituții de pensii ori de securitate socială, autorități administrative locale, misiuni diplomatice, oficii consulare, notari publici, avocați, consilieri juridici, medici de familie de pe teritoriul statului de domiciliu, respectiv reședință, asociații de români cu personalitate juridică din diverse state, birouri ale Patronatelor cu care Casa Națională de Pensii Publice a încheiat Protocoale de Colaborare: Institutul Național de Asistență Socială (INAS) din Italia, Institutul Național Confederal de Asistență (INCA) din Italia și Institutul de Tutelă și Asistență a Muncitorilor (ITAL – UIL) din Italia, etc.

În situația în care nu se prezintă certificatul de viață în termenul indicat, plata drepturilor de pensie va fi suspendată, începând cu luna următoare expirării termenelor prevăzute mai sus (de 31 martie, respectiv 30 septembrie a fiecărui an).

Reluarea plății drepturilor de pensie se va face după transmiterea certificatului de viață, de la data suspendării, cu respectarea termenului general de prescripție.

Modelul noului certificat de viață  a fost aprobat prin Ordinul Președintelui CNPP nr. 874/26.06.2024 privind reglementarea modalităților de certificare a copiilor documentelor care atestă vechimea în muncă realizată anterior datei de 1 aprilie 2001 și a copiilor documentelor care atestă perioadele asimilate, precum și a existenției beneficiarilor nerezidenți, publicat, la data de 09.07.2024, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651.

Certificatul de viață se utilizează exclusiv în cazul pensionarilor nerezidenți care încasează pensia în conturi  bancare din străinătate sau din România și nu au mandatari desemnati cu procură specială care au obligația, conform procurii speciale, să anunțe casele de pensii din Romania despre orice schimbare survenită în ceea privește situația pensionarului (ex. deces, schimbare adresă de domiciliu etc.)

!! Certificatul de viață se transmite de beneficiarul nerezident din proprie inițiativă, prin poștă sau prin e-mail – pensii.dolj@cnpp.ro 

Precizari cu privire la:

1.Semnarea Protocoalelor de colaborare încheiate între Casa Națională de Pensii Publice din România și Asociația Sașilor Transilvăneni din Germania, respectiv Asociația Șvabilor Bănățeni din Germania,

  1. în temeiul cărora, asigurații și beneficiarii sistemului public de pensii din România și/sau Germania vor putea apela la birourile locale, de land sau federale ale Asociației Șvabilor Bănățeni din Germania și ale Asociației Sașilor Transilvăneni din Germania, în vederea certificării, pentru conformitate cu originalul, a documentelor de vechime în muncă, emise anterior datei de 01.01.2001, precum și a altor documente necesare acordării drepturilor de pensie din sistemul public de pensii din România, dar și pentru certificarea existenței persoanelor, prin completarea, semnarea și ștampilarea părții B a formularului Certificat de Viață, pentru beneficiarii care au locul de ședere permanentă în Germania/alte state și care li se adresează în acest sens.

2.Adoptarea unor măsuri suplimentare pentru facilitarea transmiterii, de către beneficiarii nerezidenți aflați în plată, a certificatelor de viață, în aplicarea Legii nr. 360/2023

  1. având în vedere semnalele primite din partea beneficiarilor nerezidenți aflați în plată, după expirarea primului termen de transmitere a certificatului de viață, prevăzut de Legea nr. 360/2023, pentru a nu face imposibilă sau deosebit de dificilă îndeplinirea obligației de transmitere a certificatului de viață, în temeiul dispozițiilor art. 7 punctul III lit. a) din Statutul Casei Naționale de Pensii Publice, conducerea CNPP a luat decizia prelungirii termenului până la care se poate transmite primul certificat de viață prevăzut de Legea nr 360/2023, respectiv până la data de 31.12.2024.
  2. În situația în care plata drepturilor bănești achitate de casele teritoriale de pensii a fost suspendată, se va dispune reluarea plății acestora.

COMUNICAT – Casa Națională de Pensii Publice

 
În fiecare an, la 1 octombrie, în întreaga lume sunt sărbătorite persoanele vârstnice. Cu acest prilej, doresc să vă transmit cele mai bune gânduri, împreună cu respectul, admiraţia şi recunoştinţa mea şi să vă asigur că pentru noi reprezentaţi o prioritate.
Astăzi, 1 octombrie, ne plecăm cu respect în fața concetățenilor noștri vârstnici, pentru contribuția însemnată pe care au adus-o de-a lungul anilor la dezvoltarea societății românești.
Deși adresăm urările în această zi de 1 octombrie, respectul nostru se îndreaptă în fiecare zi către persoanele de vârsta a treia, a căror experiență de viață și înțelepciune trebuie valorificate în continuare pentru a perpetua capacitatea umană de a construi, pentru a susține creșterea economică, de care trebuie să se bucure toți membrii societății, inclusiv persoanele vârstnice.
Mă adresez dumneavoastră cu tot respectul cuvenit generației părinților și bunicilor noștri, de a căror înțelepciune și echilibru societatea românească are nevoie mai mult decât oricând. Ați avut o contribuție esențială la definirea României de astăzi, aveți un cuvânt greu de spus pentru evoluția României de mâine.
Vă datorăm recunoștință, dar și o viață demnă, decentă, lipsită de griji.
Iată de ce preocupările noastre pentru reformarea sistemului de pensii, toate eforturile depuse pentru recalcularea pensiilor din sistemul public, pentru majorarea în termeni reali a pensiilor, au drept scop îmbunătățirea standardului de viață al pensionarilor, iar societatea românească să devină „o societate pentru toate vârstele”.
Astfel, prin Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, lege care a intrat în vigoare la 1 septembrie 2024, au fost reglementate măsuri legislative care au vizat reforma sistemului public de pensii de natură să asigure sustenabilitatea fiscală și predictibilitatea acestuia, în contextul procesului de îmbătrânire a populației, corectarea inechităților, întărirea principiului contributivității în raport cu beneficiarii drepturilor la pensie. Recalcularea pensiilor a fost o necesitate dată de inechitățile din sistem, care au făcut ca mulți pensionari cu stagii de cotizare/venituri similare să beneficieze de un cuantum al pensiei diferit.
Această decizie a fost completată de alte măsuri care au avut ca scop îmbunătățirea nivelului dumneavoastră de trai, cum ar fi renunțarea la impozit pentru pensii mai mici sau egale cu 3.000 lei lunar.
Sunt profund recunoscător pentru toată munca și implicarea dumneavoastră în construirea societății în care trăim, suntem conștienți că încă avem multe de făcut pentru dumneavoastră și vă asigurăm că sunteți și veți rămâne o prioritate.
Mi-aș dori ca și dumneavoastră, pensionarii, să ne fiți aproape, pentru că în Casa Națională de Pensii Publice aveți întotdeauna un partener de dialog.
Cu prilejul Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, vă urez sănătate tuturor și să ne binecuvântați cât mai mulți ani cu experiența și înțelepciunea dumneavoastră !
 
Daniel BACIU  – Președinte Casa Națională de Pensii Publice
 
Având în vedere ultimele știri din spațiul public referitoare la procesul de recalculare prevăzut de noua lege a pensiilor nr.360/2023 privind sistemul public de pensii, facem următoarele precizări:
➢ Procesul de recalculare a reprezentat cea mai amplă reformă a sistemului public de pensii ce vizează recalcularea tuturor pensiilor în plată, la data de 31.08.2024, impactând cca 4,6 milioane de pensionari.
➢ În această perioadă, odată cu transmiterea deciziilor de recalculare și a taloanelor de pensie, au apărut unele neconcordanțe.
➢ Facem referire în special la situația în care pensionarul a primit talonul de plată cu pensia aferentă lunii august 2024 deși intrase în posesia deciziei de recalculare în cuprinsul căreia era evidențiat un venit mai mare.
➢ Aceste situații izolate au fost determinate de perioada foarte scurtă avută la dispoziție pentru emiterea a peste 4,6 milioane de decizii.
➢ Aceste disfuncționalități au fost identificate și vor fi remediate în cel mai scurt timp posibil, urmând ca pensionarii să primească sumele cuvenite începând cu data intrării în vigoare a noii legi.
 

!!! O precizare importantă:

Conform prevederilor art. 89 din Legea nr. 360/2023

(1) Pensia se acordă la cererea titularului dreptului sau reprezentantului legal al acestuia, depusă personal ori prin mandatar desemnat prin procură specială.

(2) Cererea de pensionare, împreună cu actele prin care se dovedeşte îndeplinirea condiţiilor prevăzute de prezenta lege, se depune, în termen de 30 de zile de la data îndeplinirii acestor condiţii, la casa teritorială de pensii competentă, în a cărei rază domiciliază titularul.

(3) Obligaţia depunerii actelor prevăzute la alin. (2) revine în exclusivitate titularului sau reprezentantului legal al acestuia.

(4) În aplicarea instrumentelor juridice internaţionale la care România este parte, persoanele care au locul de şedere permanentă în străinătate pot depune cererea prin care solicită acordarea de drepturi de pensie din sistemul public de pensii, împreună cu actele prin care se face dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de prezenta lege, la instituţia de asigurări sociale competentă din statul de şedere permanentă.

(5) Cererea de pensionare, depusă conform prevederilor alin. (2) sau (4), poate fi retrasă la solicitarea titularului, a reprezentantului legal ori a mandatarului desemnat prin procură specială, până la emiterea deciziei de pensionare.

Art. 90. –

(1) În sistemul public de pensii, pensiile se cuvin de la data îndeplinirii condiţiilor prevăzute de prezenta lege, în funcţie de categoria de pensie solicitată.

(2) Pensiile se stabilesc prin decizie a casei teritoriale de pensii, emisă în condiţiile prevăzute de prezenta lege, şi se acordă de la data îndeplinirii condiţiilor în cazul în care cererea a fost înregistrată cu respectarea termenului prevăzut la art. 89 alin. (2).

(3) În situaţia în care cererea este înregistrată cu depăşirea termenului prevăzut la art. 89 alin. (2), drepturile se acordă începând cu data înregistrării cererii.

02.09.2024

Drepturile de protecție socială se mențin în continuare pentru pensionarii care beneficiază de majorări ale cuantumurilor pensiilor
Pensionarii care, prin aplicarea noii legi a pensiilor, au #pensii mai mari de la 1 septembrie 2024 vor beneficia în continuare de drepturile de #protecție socială acordate de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale pe care le aveau și până acum.
Guvernul a aprobat luni, prin Ordonanță de Urgență, ca majorarea rezultată în urma procesului de #recalculare a pensiilor să nu se ia în calcul la stabilirea drepturilor la ajutorul pentru încălzirea locuinţei şi la suplimentul pentru energie.
”Această măsura are în vedere sprijinirea pensionarilor care prin recalcularea dreptului de pensie ar fi ieșit de sub incidenta aplicării prevederilor Legii nr. 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie. Aceste categorii de persoane sunt într-o situație de vulnerabilitate, iar acest sprijin material este esențial pentru asigurarea unui trai decent”, a declarat ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu.
Actul normativ aprobat de Executiv mai prevede modificarea plafonului pentru beneficiarii Programului pentru compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor de la 1830 lei la 2020 lei, precum și modificarea limitei veniturilor lunare până la care se acordă sprijinul material reprezentat de tichetele sociale pe suport electronic pentru produse alimentare şi mese calde.
Astfel, limita veniturilor lunare realizate de pensionari și de persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, care au și calitatea de pensionari, crește de la 2.000 lei cât este în prezent, la 2.210 lei.
Majorările propuse iau în calcul rata medie anuală a inflației din anul 2023, comunicată de Institutul Național de Statistică, respectiv 10,4%.
 

28.08.2024

PRECIZĂRI REFERITOARE LA RETRAGEREA UNOR DECIZII DE RECALCULARE TRANSMISE PENSIONARILOR

Având în vedere informațiile apărute în spațiul public potrivit cărora unele decizii de recalculare a pensiilor au fost retrase în procesul de transmitere la domiciliul beneficiarilor, formulăm următoarele precizări:

  • Potrivit Convenției încheiate cu C.N. Poșta Română S.A. procesul de distribuire a deciziilor de recalculare emise în temeiul art.144 din Legea nr.360/2023 privind sistemul public de pensii este în curs de desfășurare, urmând a fi finalizat la data de 08.2024;
  • În acest proces au fost identificate anumite situații care au impus retragerea unor decizii, cum ar fi:
  • Erori în tehnoredactarea adresei de domiciliu/reședință la care trebuiau transmise deciziile de recalculare;
  • Identificarea unor decizii de recalculare emise anterior datei la care a intervenit decesul beneficiarului;
  • Necesitatea unor verificări suplimentare pentru a avea un calcul corect al pensiilor.

Subliniem și cu această ocazie că manifestăm o preocupare permanentă pentru corectitudinea tuturor elementelor cuprinse în deciziile de recalculare iar funcționarii caselor teritoriale de pensii sunt la dispoziția pensionarilor, prin orice mijloace de comunicare, în vederea clarificării tuturor nelămuririlor legate de aceste decizii.

Casa Națională de Pensii Publice

Biroul de presă

 
 
 
Ministrul Simona Bucura-Oprescu:
De la 1 octombrie, pensiile sub 3.000 de lei nu se mai impozitează!
“Am o veste bună pentru pensionari! După o analiză făcută împreună cu premierul Marcel Ciolacu, am decis că, începând cu 1 octombrie, de Ziua Persoanelor Vârstnice: nicio pensie sub 3.000 de lei nu va mai fi impozitată!”, a declarat  ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Opresc
Astfel, de la 1 octombrie 2024 va crește pragul de impozitare a pensiilor de la 2.000 de lei, cât este acum, la 3.000 de lei. Impozitul va reprezenta 10% din diferenţa ce depăşeşte 3.000 de lei.

 

PRECIZARI REFERITOARE LA CONFIRMAREA EXISTENȚEI BENEFICIARILOR NEREZIDENȚI AFLAȚI ÎN PLATĂ – TRANSMITEREA CERTIFICATULUI DE VIAȚĂ

 

Potrivit prevederilor Ordinului nr. 874/26.06.2024 emis de Președintele Casei Naționale de Pensii Publice, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 651/09.07.2024, care intră în vigoare începând cu data de 01.09.2024, pentru a beneficia de drepturile cuvenite din cadrul sistemului public de pensii, beneficiarii nerezidenți aflați în plată au obigația de a transmite semestrial, până cel târziu la data de 31 martie, respectiv 30 septembrie a fiecărui an, un certificat de viață.

!! Certificatul de viață se transmite de beneficiarul nerezident din proprie inițiativă, prin poștă sau prin e-mail – pensii.dolj@cnpp.ro.

Certificat de viata

Declaratie transfer drepturi

 

PRECIZĂRI

REFERITOARE LA SPORURILE, INDEMNIZAȚIILE ȘI MAJORĂRILE DE RETRIBUȚII TARIFARE CARE SE VALORIFICĂ LA STABILIREA ȘI/SAU RECALCULAREA PENSIILOR

CONFORM LEGII NR.360/2023

Având în vedere numeroasele întrebări referitoare la veniturile care se valorifică în vederea recalculării pensiilor sau a stabilirii pensiilor după data de 01.09.2024, în conformitate cu dispozițiile art.139 alin.(3) din Legea nr.360/2023 privind sistemul public de pensii, redăm mai jos:

Lista veniturilor permanente

Lista veniturilor nepermanente

 

!! Facem precizarea că veniturile nepermanente se valorifică numai în situația în care acestea sunt dovedite prin adeverințe întocmite conform modelului prevăzut în Anexa 6 la lege.

 

Informare privind emiterea documentelor portabile A1 și a certificatelor de atestare a legislației aplicabile începând cu 08.01.2024

 

La data de 29 noiembrie 2023 Casa Națională de Pensii Publice a lansat aplicația RODPA1, aplicație care a devenit funcțională începând cu 08.01.2024.

În mod concret, fiecare solicitant va trebui să-și creeze un cont pe portalul CNPP – htpps://www.cnpp.ro/web/10180/211 prin intermediul căruia va încărca în cadrul aplicației documentele si informațiile necesare instrumentării cererilor de determinare a legislației aplicabile.

Astfel, referitor la deschiderea conturilor online:

  • Operatorul economic care dorește eliberarea documentului portabil A1 și a certificatelor de atestare a legislației aplicabile către beneficiari, trebuie să nominalizeze o persoană fizică (delegat) cu rol de administrare a datelor pentru alte persoane juridice (angajatori). Nominalizarea se efectuează prin întocmirea unui document justificativ (cu rol de împuternicire).
  • În situația în care o persoană este desemnată să administreze datele pentru mai multe persoane juridice, este necesar ca acesta să prezinte câte un documnet justificativ de la fiecare persoană juridică pe care o reprezintă.
  • Formularul de creare cont împreună cu documentul/documentele justificative vor fi depuse în original la sediul casei teritoriale de pensii.

După finalizarea completării formularului, pentru obținerea datelor de acces se va proceda după cum urmează:

  1. În cazul persoanelor care semnează olograf:

Se apasă butonul Tipărire formular pentru a fi semnat olograf, în original, pe hârtie.

După tipărire se parcurg următoarele etape:

  • Se semnează cererea;
  • Solicitantul (sau persoana mandatată) se va prezenta personal cu cererea semnată la sediul casei teritoriale, împreuna cu actul de identitate, în original și copie, sau cu documentele justificative, în original și copie, pentru fiecare persoană terță căreia îi va administra contul.
  1. În cazul persoanelor care semnează cu semnătură electronică calificată

Se apasă butonul Tipărire formular și se salvează formularul pentru a putea fi semnat electronic.

După ce s-a salvat se parcurg următoarele etape:

  • Se semnează cererea cu semnătură electronică calificată;
  • Cererea astfel semnată se va transmite pe email la casa de pensii, împreună cu actul de identitate în copie, constituie excepție documentele justificative pentru fiecare persoană terță căreia îi va administra contul, unde este necesară prezentarea acestora în original și copie.

Odată încărcate, informațiile vor fi coroborate cu bazele de date ale CNPP; ANAF, ONRC si IM, iar formularele A1 vor fi generate și semnate electronic, dacă sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute în cadrul legal aplicabil, putând fi regăsite în contul creat pe portalul CNPP.

În caz contrar, solicitantul va primi un răspuns privind necesitatea completării dosarului electronic sau referitor la neîndeplinirea condițiilor legale de obținere a documentelor portabile A1 sau a altor certificate de atestare a legislației aplicabile la momentul de referință.

Important


PRECIZĂRI
cu privire la aplicarea prevederilor  O.U.G. nr.168/2022
privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene,
precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative
referitoare la drepturile de pensie din sistemul public de pensii
începând cu 1 ianuarie 2023

I. Valoarea punctului de pensie crește de la 1.586 lei la 1.785 lei.
II. Indicele de corecţie utilizat pentru determinarea cuantumului pensiei este de 1,41.
III. Indemnizaţia socială pentru pensionari crește de la 1000 lei la 1.125 lei.
IV. Indemnizaţia pentru însoţitor în cazul pensionarilor de invaliditate, încadraţi în gradul I de invaliditate, crește de la 1269 lei la 1.428 lei.

Alte precizări:

1. Pentru salariaţii care desfăşoară activitate în baza contractului individual de muncă, încadraţi cu normă întreagă, la locul unde se află funcţia de bază, nu se datorează impozit pe venit şi nu se cuprinde în baza lunară de calcul al contribuţiilor sociale obligatorii suma de 200 lei/lună în condiţiile menţionate la art. XXXVII din OUG 168/2022.
La calculul punctajului lunar se utilizeză suma de 200 lei/lună, care nu se cuprinde în baza lunară de calcul al contribuţiilor sociale obligatorii.

2. În perioada 1 ianuarie 2023 – 31 decembrie 2028, pentru domeniul construcţiilor, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată va fi de minimum 4.000 lei lunar, fără a include indemnizaţiile, sporurile şi alte adaosuri. Această prevedere se aplică exclusiv domeniilor de activitate prevăzute la art. 60 pct. 5 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare.

PRECIZĂRI
REFERITOARE LA APLICAREA DISPOZIȚIILOR OUG 168/2022 PRIVIND AJUTORUL FINANCIAR
CARE SE ACORDĂ, ÎN ANUL 2023, PENSIONARILOR CU VENITURI MAI MICI DE 3.000 DE LEI

Ajutorul financiar reglementat prin OUG nr.168/2022 se plătește pensionarilor sistemului public de pensii şi beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special plătite de casele teritoriale de pensii, care au domiciliul în România şi ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 3.000 de lei.

Categoriile de venituri care se au în vedere la acordarea ajutorului financiar sunt următoarele:

  • veniturile din pensii acordate în sistemul public de pensii, plătite în luna ianuarie 2023, respectiv octombrie 2023;

  • veniturile din pensii acordate în sistemele neintegrate sistemului public de pensii, plătite în luna ianuarie 2023, respectiv octombrie 2023;

  • veniturile din drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, cu următoarele excepții;

  • indemnizațiile acordate în temeiul Legii nr. 341/2004

                    • soţului supravieţuitor, copilului și părintelui eroului martir;
• soţului supravieţuitor, copiilor şi părinţilor celui decedat în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987;

  • indemnizațiile, indemnizația de gratitudine și sporul de participare la război acordate în temeiul Legea nr. 49/1991 invalizilor de război, veteranilor de război,  văduvelor de război, pensionarilor I.O.V.R. accidentaţi de război în afara serviciului ordonat.

  • veniturile din indemnizaţia socială pentru pensionari acordată în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009;

  • veniturile din salarii şi asimilate salariilor, la nivelul lunii octombrie 2022, respectiv iulie 2023.

Ajutorul financiar se acordă diferențiat, astfel;

  • 1.000 lei pentru persoanele ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;

  • 800 lei pentru persoanele ale căror venituri lunare sunt cuprinse între 1.501 lei și  2.000 lei;

  • 600 lei pentru persoanele ale căror venituri lunare sunt cuprinse între 2.001 lei și  3.000 lei.

Ajutorul financiar se plătește în două tranșe egale, în lunile ianuarie 2023, respectiv octombrie 2023,  astfel:
– în cuantum de 500 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este de până la 1.500 lei, inclusiv;
– în cuantum de 400 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 1.501 lei și  2.000 lei, inclusiv;
– în cuantum de 300 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 2.001 lei și  3.000 lei, inclusiv.

De reținut:

   • În cazul persoanelor care beneficiază de pensie de urmaș și/sau beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, ajutorul financiar se acordă fiecărui urmaș în parte;
• Ajutorul financiar se acordă integral, chiar dacă veniturile plătite în lunile ianuarie, respectiv octombrie 2023 sunt aferente unei fracțiuni de lună;
• La stabilirea plafonului nu se au în vedere eventualele sume reprezentând drepturi restante aferente unor perioade anterioare lunii ianuarie 2023, respectiv octombrie 2023;
• Ajutorul financiar se acordă doar persoanelor îndreptățite și care au domiciliul în România (persoanele care au locul de şedere/ reşedinţă obişnuintă în străinătate nu beneficiază de ajutorul financiar);
• Ajutorul financiar se suportă din bugetul de stat;
• Ajutorul financiar se recuperează în cazul în care drepturile de pensie urmau să fie suspendate/ încetate în luna ianuarie 2023, respectiv octombrie 2023 şi ulterior se constată că au fost acordate necuvenit;
• Ajutorul financiar nu se recuperează în situaţia drepturilor de pensie care vor fi revizuite/recalculate prin decizii administrative emise ulterior lunii ianuarie 2023, respectiv octombrie 2023, în urma cărora se modifică cuantumul pensiei aferent lunii ianuarie 2023, respectiv octombrie 2023;
• Ajutorul financiar nu este supus executării silite prin poprire.

“O societate care nu își prețuiește persoanele în vârstă, își neagă rădăcinile și își periclitează viitorul.” 
(Nelson Mandela)

Orice am face, oricât de buni am fi în domeniul în care activăm, oricât de mult succes am avea, totuși ne lipsește un lucru pe care doar vârstnicii ni-l pot da: înțelepciunea, clădită în bucuriile și încercările vieții.

În fiecare an, la data de 1 octombrie, cu scopul  promovării drepturilor acestora și a unei imagini pozitive a îmbătrânirii, este marcată Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice.

Această zi este un frumos prilej de a ne îndrepta gândurile către fiecare persoană de vârsta a treia și de a le mulțumi tuturor pentru sfaturile lor înțelepte și pentru exemplul lor de viață.

LA MULȚI ANI !

Daniel BACIU

PREȘEDINTE CASA NAȚIONALĂ DE PENSII PUBLICE  –  01 OCTOMBRIE 2022

MESAJ DE 1 OCTOMBRIE

Dragii noştrii,

Avem onoarea şi bucuria de a vă sărbători şi dorim să vă transmitem expresia celor mai profunde sentimente de preţuire care ne animă în viaţa de zi cu zi, nu doar cu ocazia acestei zile festive.

Desigur, trecem cu toţi printr-o perioadă mai grea, însă trebuie să nădăjduim că toate aceste eforturi nu vor rămâne fără rezultate care să permită, cât mai curând, îmbunătăţirea nivelului de trai al celor care, după o viaţă de muncă şi dăruire, trebuie să se bucure de o viaţă decentă.

Cu acest prilej, îi asigurăm pe toţi cei cărora ne închinăm activitatea şi priceperea, de preocuparea noastră de a le fi sprijin şi nădejde, depunând eforturi susţinute în vederea îndeplinirii misiunii ce ne revine.

Cu speranţa că vom reuşi să ajungem, ca şi dumneavoastră, la acelaşi nivel de înţelepciune şi echilibru spiritual atât eu cât şi colegii mei din cadrul Casei Judeţene de Pensii Dolj vă transmitem cele mai calde urări de sănătate, linişte şi bucuri alături de cei dragi!

LA MULŢI ANI!

DIRECTOR EXECUTIV

DANIELA LICU

-CRAIOVA, 1 OCTOMBRIE 2022-

PRECIZĂRI
REFERITOARE LA APLICAREA DISPOZITIILOR OUG 74/2022 PRIVIND AJUTORUL FINANCIAR
DE 700 DE LEI CARE SE ACORDĂ PENSIONARILOR ȘI BENEFICIARILOR DE DREPTURI PREVĂZUTE DE LEGI CU CARACTER SPECIAL, CU VENITURI MAI MICI DE 2000 DE LEI

  • Ajutorul financiar reglementat prin OUG nr.74/2022 se acordă o singură dată, în luna iulie, acelor beneficiari ai căror venituri lunare cumulate sunt mai mici de 2000 de lei. Sunt avute în vedere următoarele categorii de venituri:
  • pensiile din sistemul public de pensii și din sistemele neintegrate sistemului public de pensii, care se plătesc în luna iulie 2022;
  • venituri din drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, care se plătesc în luna iulie 2022 prin casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale;
  • venituri din indemnizația socială pentru pensionari;
  • venituri din salarii și asimilate salariilor, realizate în luna aprilie 2022.
  • Ajutorul financiar se acordă din oficiu, prin casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale.

De reținut:

  • În cazul persoanelor care beneficiază de pensie de urmaș, ajutorul financiar se acordă fiecărui urmaș în parte;
  • Ajutorul financiar se acordă în cuantumul integral de 700 de lei, chiar dacă veniturile plătite în luna iulie sunt aferente unei fracțiuni din luna iulie 2022;
  • La stabilirea plafonului de 2000 de lei nu se au în vedere eventualele sume reprezentând drepturi restante aferente unor perioade anterioare, care se plătesc în luna iulie;
  • Ajutorul financiar se acordă doar persoanelor îndreptățite care au domiciliul în România, nu și celor care au locul de ședere/reședința obișnuită în străinătate;
  • Ajutorul financiar se suportă din bugetul de stat;
  • Ajutorul financiar nu intră în calculul contribuției bănești individuale în vederea obținerii unui bilet de tratament balnear și nu este supus executării silite.

COMUNICAT DESFĂȘURARE ACTIVITATE RELAȚII CU PUBLICUL

Serviciul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă

Având în vedere adresa nr.399/RS/17.05.2022 emisă de Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă București  vă aducem la cunoștință faptul că, solicitările de prelungire a concediilor medicale peste 183 zile vor fi transmise până în data de 12.08.2022,  întrucât perioada 22. 08 – 31.08.2022 constituie perioadă nelucrătoare la nivelul INEMRC București.

Informare referitoare la adeverințele prevăzute de Legea 74 din 2022

INFORMARE

În atenția persoanelor care beneficiază de prevederile Legii nr.74/2022, intrată în vigoare la data de 03.04.2022.

Dovedirea stagiilor de cotizare în condiții speciale de muncă (potrivit art. 30 alin. (1) lit. i) și alin. (44) din Legea nr. 263/2010) se face cu adeverinţa eliberată potrivit legii de angajatorul la care a lucrat persoana respectivă sau, după caz, de deținătorul legal al arhivei acestuia.

În aplicarea acestor dispoziții, Casa Națională de Pensii Publice a stabilit modelul adeverințelor care vor fi eliberate în vederea stabilirii drepturilor de pensie, respectiv a recalculării.

Atragem atenția că adeverințele care fac obiectul Legii nr. 74/2022 se eliberează doar în situația persoanelor pentru care angajatorii au întreprins toate măsurile legale în vigoare până la data de 01.04.2001, privind încadrarea în grupe superioare de muncă.

Modelul adeverințelor poate fi descărcat accesând:

Model 1

Model 2

COMUNICAT

În atenția persoanelor care dețin cont în Portalul CNPP și care doresc transmiterea în format electronic a documentului de informare cu privire la plata drepturilor care se achită prin intermediul caselor teritoriale de pensii

De astăzi, 21.02.2022, aplicația care permite transmiterea documentului de informare în format electronic a devenit funcțională.

Procedura prevede utilizarea unei cereri tip care se descarcă, se completează, se semnează olograf/electronic, după caz și se transmite prin Portal, accesând secțiunea „Depunere cereri și documente„.

Pentru a vă facilita acest demers, redăm mai jos pașii pe care trebuie să îi urmați.

Pentru transmiterea documentului de informare prin funcționalitatea care a fost dezvoltata în PORTAL, cererea va fi adaugată în PORTAL numai prin contul personal al beneficiarului, astfel:

  • Se acceseaza contul online din fereastra de autentificare de pe pagina principală a  www.cnpp.ro, prin introducere e-mail și parolă;
  • Se accesează secțiunea „Completare formulare” – „Depuneri cereri si documente” – „Pensii” – „Document de informare”;
  • Se selectează „Transmiterea documentului de informare online” și se completează câmpurile obligatorii din fereastra „Depunere documente”;
  • Anumite informații legate de datele de identificare sunt preluate în mod automat, dar există și posibiltatea ca acestea să fie modificate de solicitant;
  • Numerele de dosar de pensie și de alte drepturi/indemnizații se preiau în mod automat din sistem;
  • Documentul Cerere pentru transmiterea documentului de informare online trebuie încărcat. Acesta poate fi downloadat prin click pe Descarcă aici din fereastra Fișiere de încărcat. După descărcare, cererea tip se completează, se semnează olograf/electronic, după caz și se încarcă prin click pe butonul Alege fișier;
  • Se completează codul CAPTCHA din chenarul verde, apoi click pe butonul Salvează și trimite;
  • Se afișează mesajul: Cererea a fost transmisă cu succes către CNPP. Mesajul indică faptul că cererea a ajuns, în vederea prelucrării, la casa teritorială de pensii care a fost selectată de pensionar la momentul completării electronice.
  • Beneficiarul va primi de la PORTAL@CNPP.RO un e-mail de informare cu numărul de înregistrare alocat din PORTAL.
  • Beneficiarul va primi un alt e-mail de la PORTAL@CNPP.RO, de înregistrare a cererii în cadrul sistemului CNPP – număr alocat din Registratura casei teritoriale de pensii unde s-a depus cererea;
  • În secțiunea Cererile mele pot fi vizualizate detalii legate de cererea depusă;
  • Beneficiarul va primi un e-mail de informare după aprobarea cererii în cadrul sistemului CNPP

Accesarea documentului de informare online

Exista doua posibilităti de accesare a documentului de informare de către solicitant

  • Documentul de informare  poate fi accesat prin PORTAL, din contul utilizatorului: „Datele mele din sistemul public de pensii” -> „Document informare plata pensie”;
  • Documentul de informare poate fi accesat din e-mail-ul solicitantului unde se va transmite o informare ce  conține linkul către documentul generat.

Accesarea documentului de informare generat în PORTAL se poate efectua doar in situația în care pe dispozitivul utilizat de solicitant,  acesta din urma este logat in contul de PORTAL sau a  salvat anterior datele de logare la PORTALUL CNPP.

În caz contrar, va apare un mesaj de tipul: Raportul solicitat nu există.

În această situație se va proceda astfel:

  • Se accesesază contul online din fereastra de autentificare de pe pagina principala a www.cnpp.ro, prin introducere e-mail și parolă;
  • Se accesează: „Datele mele din sistemul public de Pensii” – „Document informare plată pensie”;

Verificarea autenticității documentului de informare

Pentru verificarea autenticității documentului de informare de către instituții/societăți/autorități publice, pe PORTAL a fost creată secțiunea „Contact – Verificare document de informare”.

Verificarea se poate face astfel:

  • Prin introducerea identificatorului unic existent pe documentul de informare;
  • Prin scanarea codului QR existent pe documentul de informare, ceea ce presupune folosirea unei aplicații de citire a codului QR.

Cerere privind transmiterea documentului de informare Online-Mail, conform prevedreilor Legi 270-2021

Indicatori utilizați în sistemul public de pensii pentru anul 2022

  1. Câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat este de:
  • 6.095 lei – începând cu 1 ianuarie 2022.
  1. Cotele de contribuţii de asigurǎri sociale, sunt următoarele:
  • 25% – datorată de către persoanele fizice care au calitatea de angajaţi sau  pentru care există obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări sociale;
  • 4% – datorată în cazul condiţiilor deosebite de muncă;
  • 8% – datorată în cazul condiţiilor speciale de muncă;
  • 21,25% datorată de către persoanele fizice care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor de la angajatori care desfăşoară activităţi în sectorul construcţii şi care se încadrează în condiţiile prevăzute la art. 60 pct. 5 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare.

   Mențiune: În cazul acestor persoane fizice, angajatorii nu datorează cota de contribuţie de asigurări sociale pentru condiţii deosebite şi speciale de muncă.

Cota de contribuţie de asigurări sociale datorată de persoanele fizice care au încheiat contract de asigurare socială este de 25%.

Cota de contribuţie aferentă fondurilor de pensii administrate privat este de 3,75% și este inclusă în cota de contribuţie de asigurări sociale datorată de către persoanele fizice care au calitatea de angajaţi sau pentru care există obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări sociale, cu excepția persoanelor care desfășoară activități în sectorul construcții.

   Mențiune: În situația participanţilor la fondurile de pensii administrate privat, la determinarea punctajului realizat în sistemul public de pensii pentru lunile în care aceştia contribuie la aceste fonduri, se utilizează un indice de corecţie de 0,85000.

III. Începând cu 1 ianuarie 2022:

  • Venitul minim lunar asigurat în baza contractului de asigurare socială este de 2550 lei (valoarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată);
  • Cuantumul contribuției de asigurări sociale aferent acestui venit este de 638 lei.
  1. Valoarea punctului de pensie este de:
  • 1586 lei – începând cu 1 ianuarie 2022.
  1. Indicele de corecţie utilizat pentru determinarea cuantumului pensiei este de 1,41.
  2. Cuantumul ajutorului de deces:
  • Începând cu 1 ianuarie 2022
  • 6095 lei –  în cazul decesului asiguratului sau pensionarului;
  • 3048 lei- în cazul decesului unui membru de familie al asiguratului sau pensionarului.

VII.Indemnizaţia socială pentru pensionari este de 1.000 lei.

VIII. Indemnizaţia pentru însoţitor în cazul pensionarilor de invaliditate încadraţi în gradul I de invaliditate, este de 1.269 lei.

Alte precizări:

Persoanele fizice care realizează venituri din pensii datorează contribuţie de asigurări sociale de sănătate pentru partea care depăşeşte suma lunară de 4.000 lei.

Calculul contribuţiei de asigurări sociale de sănătate se realizează prin aplicarea cotei de 10% asupra bazei lunare de calcul reprezentată de partea ce depăşeşte suma lunară de 4.000 de lei, pentru fiecare drept de pensie.

Venitul impozabil lunar din pensii se stabileşte prin deducerea din venitul din pensie a sumei neimpozabile lunare de 2.000 de lei și, după caz, a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorată.

Veniturile lunare din pensii sub nivelul de 2.000 lei NU sunt supuse impozitării cu 10%.

Persoanele fizice, cu venituri din pensii mai mici de 4.000 lei, beneficiază de asigurare în sistemul asigurărilor sociale de sănătate fără plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate.

În perioada 1 ianuarie 2022 – 31 decembrie 2028, pentru domeniul construcţiilor, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la 3.000 lei. Această prevedere se aplică doar în cazul domeniilor de activitate prevăzute la art. 60 pct. 5 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare.

Aceste valori sunt reglementate, după caz, prin următoarele acte normative:

– Legea nr. 318/2021 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022;

– Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;

– alte prevederi aplicabile în anul 2022.

BUNA ZIUA,

Comunicat de presă

Guvernul a aprobat majorarea punctului de pensie cu 10% și a indemnizației sociale pentru pensionari cu 25%, de la 1 ianuarie 2022.

Guvernul a adoptat, în ședința de miercuri, Ordonanța de Urgență pentru majorarea valorii punctului de pensie și a indemnizației sociale pentru pensionari, începând cu luna ianuarie a anului viitor.

Astfel, valoarea punctului de pensie crește de la 1.442 lei la 1.586 lei. Actul normativ aprobat de Executiv mai prevede că, începând cu anul 2023, valoarea punctului de pensie se majorează cu rata medie anuală a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat, indicatori definitivi, comunicați de Institutul Național de Statistică.

În ceea ce privește indemnizația socială pentru pensionari, Guvernul a aprobat majorarea de la 800 lei la 1.000 lei, ceea ce reprezintă o creștere de 25%.

Temeiul legal al acestor majorări îl constituie Ordonanța de Urgență nr.125/2021.

Birou presă

ANUNȚ

  În conformitate cu prevederile art.12 din HG nr.1013/22.10.2021, pentru modificarea anexelor nr.2 și 3 la Hotărârea Guvernului nr.1090/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 octombrie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID -19,

CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII DOLJ INFORMEAZĂ:

 „Accesul persoanelor, cu excepția angajaților, în incintele instituțiilor publice centrale și locale, regiilor autonome și operatoriilor economici cu capital public este permis doar celor care fac dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.”

DIRECTOR EXECUTIV

DANIELA LICU

 

Serviciul Comunicare și Relații Publice

Dragii noştrii,

Prima zi a lunii octombrie este închinată persoanelor aflate în toamna vârstei, un prilej de a ne arăta respectul și recunoștința pentru ceea ce ați clădit pentru viitorul nostru până la această vârstă a înțelepciunii.

Această zi, dedicată dumneavoastră, părinţilor şi bunicilor noştri, este un minunat prilej pentru a vă transmite sentimentele noastre pline de respect şi gratitudine pentru rolul major pe care l-aţi avut în dezvoltarea comunităţii noastre, fiind, pe rând, deschizători de drumuri, adevăraţi piloni, pentru ca acum să ne fiţi sfătuitori dragi şi plini de învăţăminte.

Doresc să vă asigur că priceperea şi energia noastră, a tuturor salariaților CJP Dolj, vor fi orientate şi în continuare pentru a vă fi sprijin atunci când veţi avea nevoie.

Avem onoarea şi bucuria de a vă transmitem urări de sănătate, linişte şi bucuri alături de cei dragi!

LA MULŢI ANI!

DIRECTOR EXECUTIV

DANIELA LICU

-CRAIOVA, 1 OCTOMBRIE 2021-

 ÎN ATENȚIA ELEVILOR ȘI STUDENȚILOR BENEFICIARI AI UNEI PENSII DE URMAȘ

  1. Elevii urmaşi care au împlinit vârsta de 16 ani au obligația să prezinte, până la data de 25 septembrie 2021adeverința din care să rezulte că, în anul școlar în curs, urmează o formă de învățământ organizată potrivit legii.

!!! În cazul nedepunerii adeverinței, pensia de urmaș aferentă lunii octombrie 2021 se reține de la plată.

  1. Studenții urmași, în vârstă de până la 26 de ani, au obligația, după caz:
  • să depună la sediul caselor teritoriale de pensii  – până la data de 25 septembrie 2021 – o declarație pe propria răspundere privind continuarea studiilor (model);
  • să prezinte caselor teritoriale de pensii – până la data de 25 octombrie 2021 – adeverința în original sau copie/electronic din care să rezulte că, în anul universitar în curs, urmează o formă de învățământ superior, organizată potrivit legii;
  • să depună adeverința în original la sediul casei teritoriale de pensii – până la data de 25 decembrie 2021.

!!!  În cazul nerespectării condițiilor de mai sus, drepturile de pensie de urmaș ale studenților se rețin la plată după cum urmează:

  • drepturile aferente lunii octombrie, dacă beneficiarii pensiei de urmaș nu au depus declarația pe propria răspundere la sediul casei teritoriale de pensii, până la data de 25 septembrie 2021;
  • drepturile aferente lunii noiembrie, dacă adeverința prin care se face dovada continuării studiilor nu a fost depusă/transmisă electronic la casa de pensii până la data de 25 octombrie a anului în curs.

!!!  Plata pensiei de urmaș se SUSPENDĂ începând cu luna ianuarie 2022, dacă studenții urmași care au transmis adeverința în copie sau în format electronic nu au depus și originalul adeverinței până la data de 25 decembrie 2021.

   Declarație pensie de urmaș – student

Succes în noul an scolar!

COMUNICAT DE PRESĂ

   Casa Județeană de Pensii Dolj anunță concurs de ocupare a unui număr de 33 de posturi de execuție contractuale (din care 26 posturi studii superioare și 7 posturi studii medii), pe perioada determinată, până la data de 31 decembrie 2022.

Cei interesați vor depune dosarele de concurs în perioada 26.08.2021 – 30.08.2021, la sediul instituției, din Craiova, strada Mihail Kogălniceanu nr.14- Compartimentul Resurse Umane.

Concursul va consta în trei probe, respectiv: selecția dosarelor,  proba scrisă – în data de 06.09.2021, ora 10.00, la sediul Facultății de Drept Nicolae Titulescu din Craiova Str. Calea București, nr.107 D și proba de interviu ce se va susține în termen de maxim 4 zile lucrătoare de la data susținerii probei scrise.

   Toate elementele referitoare la condițiile generale și specifice de participare, componenta dosarului de concurs precum si bibliografia se găsesc pe site-ul instituției, www.pensiidolj.ro  la secțiunea Concursuri.

   Angajările au loc în contextul evaluării recalculării pensiilor din sistemul public de pensii, conform OUG 90/2021 privind unele măsuri din domeniul pensiilor publice.

  CONDUCEREA CJP DOLJ

 

PRECIZĂRI REFERITOARE LA NOUTĂȚILE INTRODUSE PRIN LEGEA NR.197/16.07.2021,   PUBLICATĂ ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 712/19.07.2021

1. Locurile de muncă încadrate în condiții speciale (art.30 din Legea nr.263/2010) se completează cu litera i), care vizează:

activitățile de producție, mentenanță și asimilate din unitățile de producție a energiei electrice în termocentralele pe bază de cărbune, incluzând și unitățile de extracție a cărbunelui, pentru personalul implicat direct și nemijlocit în utilizarea procedeelor și utilajelor specifice producției energiei electrice și extracției cărbunelui

2. Beneficiile acestor dispoziții sunt:

  • Reducerea vârstei standard de pensionare cu 13 ani pentru persoanele care au desfășurat cel puțin 25 de ani activități în condițiile mai sus menționate;
  • Utilizarea, la determinarea punctajului mediu anual, a unui stagiu complet de cotizare de 25 ani, pentru persoanele care au desfășurat cel puțin 30 de ani activități în condițiile mai sus menționate.

3. Noile dispoziții se aplică doar pentru viitor, respectiv după 30 de zile de la data publicării legii în Monitorul Oficial al României și nu conțin reglementări referitoare la:

  •  asimilarea în condiții speciale a perioadelor realizate în condițiile menționate mai sus înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi;
  •  recalcularea pensiilor aflate în plată.

Direcția Comunicare și Relații Publice

COMUNICAT

Ministerul Muncii și Protecției Sociale

@europeanlabourauthority a lansat campania #Rights4AllSeasons pentru a informa lucrătorii sezonieri cu privire la drepturile lor, a susține angajatorii și a asigura condiții de muncă echitabile în întreaga UE.
Puteți și DUMNEAVOASTRĂ să schimbați ceva conștientizând oamenii și răspândind vestea! Vizitați acest site pentru informații 👉

https://www.ela.europa.eu/news/rights-all-seasons-european-labour-authority-supports-fair-work-seasonal-workers?fbclid=IwAR18_sS0kbhZm-qR96SZAyLr3uUMVDoYWb2GnlSDxNPWvz_D8t6p9H7O4JI

COMUNICAT

REFERITOR LA INDEMNIZAȚIILE ACORDATE COPIILOR PERSOANELOR CARE AU FOST PERSECUTATE DIN MOTIVE ETNICE

Legea nr.  154/2021 pentru   modificarea   și  completarea  Ordonanței Guvernului nr. 105/1999  privind  acordarea  unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu  începere  de  la  6 septembrie 1940  până  la  6 martie 1945 din motive etnice a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 573/07.06.2021.

Acest act normativ, prin introducerea art. 31, a extins sfera beneficiarilor O.G. nr. 105/1999, în sensul acordării unor drepturi și copiilor persoanelor care au fost persecutate din motive etnice.

Începând cu data de 10.06.2021, data intrării în vigoare a Legii nr. 154/2021, casele județene de pensii, precum și Casa de Pensii a Municipiului București analizează cererile depuse și emit hotărârile de stabilire a drepturilor cuvenite în temeiul art. 3^1 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, republicată, cu modificările și completările aduse prin Legea nr. 154/2021.

!! Prin derogare de la prevederile art. 5 din O.G. nr. 105/1999, republicată, cu modificările și completările aduse prin Legea nr. 154/2021, drepturile stabilite potrivit art. 3^1 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, republicată, cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, se acordă și se plătesc începând cu data de 1 ianuarie 2022. !!

Având în vedere termenele legale precizate mai sus și pentru a evita aglomerațiile nedorite la sediile caselor teritoriale de pensii, adresăm rugămintea către beneficiari să apeleze inclusiv la modalitatea transmiterii cererilor prin intermediul serviciilor poștale.

În final, reiterăm faptul că data acordării acestor drepturi este 1 ianuarie 2022, indiferent dacă cererile au fost depuse la o dată anterioară acesteia.   

Direcția Comunicare şi Relații Publice                                          09.06.2021

Indicatori utilizați în sistemul public de pensii pentru anul 2021

I. Câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat este de:

• 5.429 lei – în perioada 1 ianuarie 2021 – 11 martie 2021 (conform Legii nr. 6/2020)

     • 5.380 lei – începând cu data de 12 martie (conform Legii 16/2021)

II. Cotele de contribuţii de asigurǎri sociale, sunt următoarele:

• 25% – datorată de către persoanele fizice care au calitatea de angajaţi sau pentru care există obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări sociale;

• 4% – datorată în cazul condiţiilor deosebite de muncă;

 8% – datorată în cazul condiţiilor speciale de muncă;

Pe cale de excepție, persoanele fizice care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor realizate în baza contractelor individuale de muncă încheiate cu angajatori care desfăşoară activităţi în sectorul construcţii şi care se încadrează în condiţiile prevăzute la art. 60 pct. 5 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, datorează o cotă de contribuție de asigurări sociale de 21,25%.

!!!! În cazul persoanelor fizice, angajatorii nu datorează cota de contribuţie de asigurări sociale pentru condiţii deosebite şi speciale de muncă.

Cota de contribuţie de asigurări sociale datorată de persoanele fizice care au încheiat contract de asigurare socială este de 25%.

Cota de contribuţie aferentă fondurilor de pensii administrate privat este de 3,75% și este inclusă în cota de contribuţie de asigurări sociale datorată de către persoanele fizice care au calitatea de angajaţi sau pentru care există obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări sociale, cu excep’ia persoanelor care desfășoară activități în sectorul construcții.

!!!! Noua valoare a câştigului salarial mediu brut se are în vedere începând cu data de 12 martie a.c., data intrării în vigoare a Legii nr. 16/2021.

Pentru perioada 1 ianuarie – 11 martie a.c. se va avea în vedere valoarea de 5.429 lei a câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020, aprobată prin Legea nr. 6/2020.

III. Începând cu 13 ianuarie 2021:

• Venitul minim lunar asigurat în baza contractului de asigurare socială este de 2.300 lei (valoarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată);

 Cuantumul contribuției de asigurări sociale aferent acestui venit este de 575 lei.

IV. Valoarea punctului de pensie este de:

• 1.442 lei –  începând cu 1 ianuarie 2021;

V. Indicele de corecţie pentru anul 2021 este de 1,41.

VI. Cuantumul ajutorului de deces este de:

În perioada 1 ianuarie 2021 – 11 martie 2021

  • 5.429 lei – în cazul decesului asiguratului sau pensionarului;
  • 2.715 lei – în cazul decesului unui membru de familie al asiguratului sau pensionarului.

Începând cu data de 12 martie 2021

  • 5.380 lei – în cazul decesului asiguratului sau pensionarului;
  • 2.690 lei – în cazul decesului unui membru de familie al asiguratului sau pensionarului.

VII. Indemnizaţia socială pentru pensionari este de 800 lei.

VIII. Indemnizaţia pentru însoţitor în cazul pensionarilor de invaliditate încadraţi în gradul I de invaliditate este de 1.154 lei.

Alte precizări:

Veniturile lunare din pensii care depășesc 2.000 lei sunt supuse impozitării cu 10%.

Persoanele fizice, cu venituri din pensii, beneficiază de asigurare în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, fără plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate.

Prin excepţie, începând cu aceeaşi dată, pentru personalul încadrat pe funcţii pentru care se prevede nivelul de studii superioare, cu vechime în muncă de cel puţin un an în domeniul studiilor superioare, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la 2.350 lei.

În perioada 1 ianuarie 2021 – 31 decembrie 2028, pentru domeniul construcţiilor, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la 3.000 lei. Această prevedere se aplică doar în cazul domeniilor de activitate prevăzute la art. 60 pct. 5 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare.

Aceste valori sunt reglementate, după caz, prin următoarele acte normative:

  • Legea nr.16/2021 a bugetului asigurărilor sociaole de stat pe anul 2021;
  • Legea nr. 6/2020 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020;
  • Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Alte prevederi aplicabile în anul 2020.

ANUNT  referitor la acordarea

AJUTORULUI DE DECES

Având în vedere că pe data de 15.11.2020 s-a împlinit termenul de 6 luni reglementat de art. 57 din OUG nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, Casa Județeană de Pensii Dolj aduce la cunoștința tuturor celor interesați, următoarele informații:

      Începând cu data de 16.11.2020, AJUTORUL DE DECES se acordă cu respectarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice și a normelor de aplicare ale acestui act normativ aprobate prin art. 113 din  H.G. nr. 257/2011.

În acest sens persoanele care solicită acordarea acestei prestații este necesar să depună următoarele documente:

  • cerere pentru acordarea ajutorului de deces, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 11;
  • certificat de deces (ORIGINAL ŞI COPIE);
  • act de identitate al solicitantului (original şi copie);
  • acte de stare civilă ale solicitantului, din care să rezulte gradul de rudenie cu decedatul, sau, după caz, actul care atestă calitatea de tutore, curator, mandatar (original şi copie);
  • dovada că solicitantul a suportat cheltuielile ocazionate de deces (original şi copie);
  • act medical emis sau vizat de medicul expert al asigurărilor sociale, prin care se atestă boala care l-a făcut inapt şi data ivirii acesteia, în cazul copilului inapt în vârstă de peste 18 ani (original);
  • adeverinţă care să certifice că, la data decesului, membrul de familie cu vârsta cuprinsă între 18 şi 26 de ani urma o formă de învăţământ organizată potrivit legii (original);
  • extras de cont bancar.

Cererile de acordare a ajutoarelor de deces se depun la sediul instituției noastre, urmând ca plata să se facă în contul bancar indicat sau prin mandat poștal.

CONDUCEREA

CASA JUDETEANA DE PENSII DOLJ    –    MESAJ DE 1 OCTOMBRIE

Dragii noştrii,

         Avem onoarea şi bucuria de a vă sărbătorii şi dorim să vă transmitem expresia celor mai profunde sentimente de preţuire care ne animă în viaţa de zi cu zi, nu doar cu ocazia acestei zile festive.

          Desigur, trecem cu toţi printr-o perioadă mai grea, însă trebuie să nădăjduim că toate aceste eforturi nu vor rămâne fără rezultate care să permită, cât mai curând, îmbunătăţirea nivelului de trai al celor care, după o viaţă de muncă şi dăruire, trebuie să se bucure de o viaţă decentă.

Cu acest prilej, îi asigurăm pe toţi cei cărora ne închinăm activitatea şi priceperea, de preocuparea noastră de a le fi sprijin şi nădejde, depunând eforturi susţinute în vederea îndeplinirii misiunii ce ne revine.

Cu speranţa că vom reuşi să ajungem, ca şi dumneavoastră, la acelaşi nivel de înţelepciune şi echilibru spiritual atât eu cât şi colegii mei din cadrul Casei Judeţene de Pensii Dolj vă transmitem cele mai calde urări de sănătate, linişte şi bucuri alături de cei dragi!

LA MULŢI ANI!

     DIRECTOR EXECUTIV

 DANIELA LICU

CRAIOVA, 1 OCTOMBRIE 2020

Aplicarea dispozițiilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.135.2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative și stabilirea unor masuri bugetar

Ordin Președinte C.N.P.P. Nr.766 04.08.2020 

 (Aprobarea modelului privind recalcularea pensiei)

Ordin 1134 09 Iulie 2020 privind posta electronica

RELUAREA GRADUALĂ A ACTIVITĂȚII DE RELAȚII CU PUBLICUL ÎN CADRUL CASEI JUDEȚENE DE PENSII DOLJ

Având în vedere trecerea de la starea de urgență la starea de alertă, începând cu data de 15.05.2020, Casa Județeană de Pensii Dolj aduce la cunoștința tuturor celor interesați, următoarele informații:

 programul de relații cu publicul se va desfășura după cum urmează:

– Luni, Marți, Miercuri, Joi 8.00-16.30

– Vineri 8.00-14.00

  • începând cu Vineri 18.05.2020 se reia activitatea fizică de depunere a dosarelor de pensie – înscrieri noi, activitate care se va rezuma strict la depunerea acestora și la primirea numărului de înregistrare.
  • În ceea ce privește celelalte tipuri de servicii, recomandăm să se apeleze la poșta electronică sau la serviciile poștale. În cazul în care se solicită recalculări/modificări ale drepturilor de pensie în baza unor documente noi (adeverințe de orice tip), acestea vor fi transmise în original, în regim de scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
  • În cazul adeverințelor care atestă calitatea de pensionar, acestea se vor solicita fie prin email, fie prin poștă, urmând ca documentul în original să fie expediat titularului la domiciliul acestuia.
  • Plata contribuției de asigurări sociale pentru persoanele care au încheiat contract de asigurare socială în baza Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice cu modificările și completările ulterioare se va efectua prin virament bancar în contul IBAN RO46TREZ29122210304XXXXX deschis la Trezoreria Craiova, cod fiscal 13604360 beneficiar Casa Județeană de Pensii Dolj, cu precizarea datelor de identificare ale plătitorului: nume, prenume, CNP sau prin mandat poștal, situație în care se vor preciza datele de identificare ale plătitorului: nume, prenume, CNP.
  • pentru încheierea de noi contracte de asigurare socială în baza Legii nr.263/2010, persoanele interesate vor transmite prin poșta electronică la adresa de mail: pensii.dolj@cnpp.ro formularul tip Contract de asigurare socială completat și semnat care poate fi accesat de pe site-ul instituției www.pensiidolj.ro .
  • Rezilierea contractelor de asigurare socială se face la cererea asiguratului, situație în care se va transmite pe adresa de email menționată mai sus copia actului de identitate.
  • Solicitarea de eliberare a stagiului de cotizare sau a documentului NOTIFICAREA CALITĂȚII DE NEASIGURAT ÎN SISTEMUL DE SECURITATE SOCIALĂ DIN ROMÂNIA pentru lucrătorii care vor desfășura activități sezoniere în Germania, se vor elibera în continuare în urma solicitării formulate pe cale electronică la adresa de email pensii.dolj@cnpp.ro, sau prin poștă la adresa de corespondență a institutiei: Mihail Kogălniceanu nr.14, Craiova, jud Dolj, solicitări însoțite obligatoriu și de copia actului de identitate.
  • Cererile de acordare a ajutoarelor de deces, se vor depune în plic sigilat în spațiul creat special cu această destinație la sediul instituției  Mihail Kogalniceanu, nr.14 , la Poșta Română cu confirmare de primire. Actele necesare: cererea tip, declaratie pe propria raspundere de suportare cheltuieli de inmormantare ,certificat deces , actele de stare civila solicitant copie( nastere, casatorie,act de identitate, acte doveditoare suportarii cheltuielilor de inmormantare,extras cont bancar).Informatii suplimentare se pot obtine la telefon 0251406300 int 110 sau pe adresa de e-mail pensii.dolj@cnpp.ro 
  • Plata ajutoarelor deces se va efectua prin cont bancar sau prin mandat postal.
  • activitatea de solicitare și eliberare a biletelor de tratament balnear rămâne în continuare suspendată până la noi reglementări.
  • Audiențele și consilierea de specialitate se vor realiza în continuare telefonic sau prin email (numerele de telefon sunt afisate pe site-ul institutiei noastre.

În vederea desfășurării controlate a activității de relații cu publicul, începând cu data de 18.05.2020 au fost luate următoarele măsuri:

  • asigurarea afluxului controlat al publicului în spațiul destinat,
  • folosirea produselor dezinfectante,
  • respectarea distanței sociale și obligativitatea folosirii protecției sanitare prin utilizarea măștilor și a mănușilor de protecție,
  • evitarea posibilelor aglomerări la sediul instituției.

Pentru evitarea deplasării la sediul Casei Județene de Pensii Dolj și a evitării contactului direct cu personalul instituției în scopul protejării beneficiarilor sistemului public de pensii care reprezintă o categorie vulnerabilă, recomandăm în continuare folosirea mijloacelor moderne de comunicare.

ANUNȚ REFERITOR LA ACTIVITATEA CABINETELOR DE EXPERTIZĂ MEDICALĂ

Din motive de siguranță medicală, legate de prevenirea răspândirii și infectării cu coronavirus, Casa Națională de Pensii Publice anunță noi măsuri referitoare la:

  1. Pensiile de invaliditate – cazuri noi.
  2. În cazul pensiilor de invaliditate, cazuri noi, cererea completată, împreună cu documentele medicale vor fi depuse în plic sigilat la casele teritoriale de pensii din raza de domiciliu sau prin intermediul serviciilor poștale (fizice sau electronice).
  3. Casele teritoriale de pensii vor afișa pe pagina de internet modelul de cerere pentru expertizarea capacității de muncă și vor comunica solicitantului numărul de înregistrare a cererii, prin telefon.
  4. Cererea și documentele medicale prevăzute la punctul 1 vor fi transmise în maxim 3 zile la cabinetele de expertiză medicală, conform arondării teritoriale.
  5. Expertizarea nu va presupune prezența fizică a solicitantului în cabinetul de expertiză, ci se va fundamenta strict pe documentele transmise.
  6. Cele două decizii medicale, care trebuiesc înmânate solicitantului, vor fi trimise prin poștă cu confirmare de primire.
  7. Pensile de invaliditate – revizuiri

Reamintim, în acest context, modificările deja anunțate, respectiv faptul că pensionarii de invaliditate care au termen de revizuire în perioada instituită ca stare de urgență nu trebuie să se mai prezinte la cabinetele de expertiză, plata acestor pensii fiind continuată.

III. Certificatele de concediu medical, care cuprind a 91-a zi sau depăşesc 183 de zile, acordate în perioada stării de urgenţă, se eliberează şi se decontează fără avizul medicului expert al asigurărilor sociale.“

  CONDUCEREA CJP DOLJ

COMUNICAT

CONFORM ART.17 DIN OUG30/18.03.2020 PENTRU PERIOADA DE STARE DE URGENTA, PRELUNGIREA CONCEDIILOR MEDICALE CE DEPASESC 90 DE ZILE, RESPECTIV 183 DE ZILE, NU SE MAI AVIZEAZA DE CATRE MEDICUL EXPERT.

CONDUCEREA

COMUNICAT

CNPP SUSPENDĂ ACTIVITATEA DE ELIBERARE A BILETELOR DE TRATAMENT BALNEAR ȘI ÎNTRERUPE SEJURUL PENSIONARILOR AFLAȚI LA TRATAMENT, DIN MOTIVE DE SIGURANȚĂ

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), preocupată de starea de sănătate a beneficiarilor săi în contextul răspândirii COVID-19, a decis ca începând cu data de 16 martie 2020 să suspende activitatea de eliberare a biletelor de tratament balnear prin intermediul sistemului pe care îl administrează și gestionează. Această măsură va fi valabilă pe perioada stării de urgență.

Măsura a fost impusă de hotărârea Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență pentru instituirea unor măsuri pentru evitarea răspândirii COVID-19 , prin care au fost aprobate recomandările ”Grupului de analiză” ce vizează și „restricționarea activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive și de divertisment care presupun participarea a peste 50 de persoane, realizate în spații închise, inclusiv cele realizate în săli de tratament balnear, săli de fitness, saloane de SPA-uri, de cosmetică, săli de jocuri de noroc și cazinouri”, precum și de starea de urgență decretată azi, 16.03.2020.

Biletele care au fost eliberate până la această dată vor fi anulate, urmând ca beneficiarilor să li se restituie integral contribuția, la cerere. Ulterior reluării activității, aceste persoane vor putea să solicite un nou bilet de tratament pentru anul în curs.

Reamintim, în acest context, recomandarea ca cererile tip să fie transmise prin poștă sau prin e-mail, urmând să fiți contactați telefonic de reprezentanții casei județene de pensii de domiciliu.

La propunerea conducerii S.C. TBRCM SA, pensionarii aflați deja la tratament vor întrerupe sejurul și vor pleca din stațiuni fiind sprijiniți, în acest sens, de conducerea unităților de tratament balnear, care va programa ieșirile în funcție de orarul mijloacelor de transport cu care aceștia se vor întoarce la domiciliu. Pentru zilele neefectuate, beneficiarii pot solicita restituirea contribuției, proporțional cu numărul zilelor neefectuate.

Biroul de presă                                                                                    16.03.2020

ANUNȚ

REFERITOR LA MĂSURILE DE SIGURANȚĂ MEDICALĂ ÎN CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII DOLJ

         

Din motive de siguranță medicală, legate de prevenirea răspândirii și infectării cu coronavirus, Casa Națională de Pensii Publice anunță că activitatea de audiențe, atât la sediul central cât și la sediile Caselor teritoriale de pensii, va fi suspendată începând cu data de 11.03.2020 și până pe data de 31.03.2020, urmând ca, în funcție de evoluția situației, să fie anunțate alte decizii.

În acest scop datele de contact (telefon, adresa de e-mail) ale Casei Județene de Pensii Dolj sunt prezentate în Anexa nr. 1.

Următoarele tipuri de servicii vor fi asigurate la ghișeele instituției:

  • depunerea și ridicarea de formularului European E 101;
  • solicitarea ajutoarelor de deces;
  • activitatea de expertiză medicală;
  • ridicarea biletelor de tratament;
  • depunerea cererilor noi de înscriere la pensie (deschidere de drepturi) ca toate categoriile de pensie reglementate de Legea nr. 263/2010, respective solicitările de acordare a pensiilor de limită de vârstă, anticipată, anticipată parțial, invaliditate și urmaș.

În vederea aplicării măsurilor de siguranță amintite recomandăm ca solicitările adresate instituției noastre să fie efectuate prin serviciile de poștă (letrică sau electronică),  IAR ACOLO UNDE SE IMPUNE DEPUNEREA UNOR DOCUMENTE ORIGINALE, CEREREA ȘI DOCUMENTELE ÎN CAUZĂ VOR FI TRANSMISE ÎN REGIM DE SCRISOARE RECOMANDATĂ CU CONFIRMARE DE PRIMIRE.

Pentru aceste situații de excepție, vor fi luate următoarele măsuri minimale:

  • păstrarea unei distanțe de cel puțin un metru între solicitant și funcționarul public de la ghișeu, precum și între publicul aflat în sediul instituției;
  • asigurarea unui aflux controlat al publicului în spațiile închise ale caselor teritoriale de pensii.

Direcția Comunicare și Relații Publice                                                      10.03.2020

DATE DE CONTACT PENTRU AUDIENTE TELEFONICE SI ON LINE

   tel.   0251406300      e-mail: pensii.dolj@cnpp.ro

TEL VERDE- interior 166; e-mail: denisa.dobre@cnpp.ro

COMUNICARE – int.121,110; e-mail:anca.giugea@cnpp.ro

AMBP – int.133; e-mail: liliana.david@cnpp.ro

PENSII INTERNATIONALE -int.134; e-mail: razvan.covale@cnpp.ro

CONTABILITATE – int.122; e-mail: amalia.isuf@cnpp.ro

BILETE TRATAMENT – int.126; e-mail: elena.badea@cnpp.ro

EVIDENTA CONTRIBUABILI – int.119; e-mail: carmen.gheorghe@cnpp.ro

STABILIRI PENSII-int.130; e-mail: cristian.zamfir@cnpp.ro

PLATI PENSII- int.131; e-mail: luminita.caimac@cnpp.ro

DIRECTOR EXECUTIV – 0735235233; e-mail: daniela.licu@cnpp.ro

DIRECTOR EXECUTIV ADJ.- 0735235234; e-mail: alina.apan@cnpp.ro

CONDUCEREA CASEI JUDETENE DE PENSII DOLJ

 

ANUNȚ REFERITOR LA MĂSURILE DE SIGURANȚĂ MEDICALĂ ÎN INSTITUȚIILE  CARE GESTIONEAZĂ SISTEMUL PUBLIC DE PENSII

         

Din motive de siguranță medicală, legate de prevenirea răspândirii și infectării cu coronavirus, Casa Națională de Pensii Publice anunță că activitatea de audiențe, atât la sediul central cât și la sediile Caselor teritoriale de pensii, va fi suspendată începând cu data de 11.03.2020 și până pe data de 31.03.2020, urmând ca, în funcție de evoluția situației, să fie anunțate alte decizii.

În acest scop, vor fi popularizate datele de contact (telefon, adresa de e-mail) ale instituției (CNPP și case teritoriale) și va fi dezvoltată activitatea de relații cu publicul la distanță, după cum urmează:

  • prin alocarea unui număr suplimentar de personal care să răspundă la numerele de telefon alocate acestui tip de activitate;
  • prin desfășurarea acestei activități pe toată durata zilei de lucru.

Aceste măsuri nu se aplică următoarelor tipuri de servicii:

  • depunerea, respectiv ridicarea de documente la/de la sediul instituției;
  • solicitarea ajutoarelor de deces;
  • activitatea de expertiză medicală;
  • alte situații excepționale, urgente.

Pentru aceste situații de excepție, vor fi luate următoarele măsuri minimale:

  • păstrarea unei distanțe de cel puțin un metru între solicitant și funcționarul public de la ghișeu, precum și între publicul aflat în sediul instituției;
  • asigurarea unui aflux controlat al publicului în spațiile închise ale caselor teritoriale de pensii.

Pentru celelalte tipuri de servicii recomandăm să se apeleze la poștă (letrică sau electronică), iar acolo unde se impune depunerea unor documente originale, cererea și documentele în cauză vor fi transmise în regim de scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

Începând cu aceeași dată, se suspendă activitatea de la punctele de lucru ale caselor teritoriale de pensii (acolo unde acestea există).

 

Direcția Comunicare și Relații Publice                                                      10.03.2020

PRECIZĂRI PRIVIND DECIZIA NR. 702 DIN 31.10.2019 A CURȚII CONSTITUȚIONALE A ROMÂNIEI

REFERITOARE LA INDICELE DE CORECȚIE PREVĂZUT LA ART. 170  DIN LEGEA NR.263/2010 PRIVIND SISTEMUL UNITAR DE PENSII PUBLICE

Din dorința de a aduce clarificările necesare asupra modului unitar de aplicare a prevederilor art. 170 din Legea nr.263/2010 după data de 10 februarie 2020, data publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr.702/2019 a Curții Constituționale, formulăm următoarele precizări cu caracter general:

  1. Potrivit dispozițiilor art.147 alin. (4) din Constituția României, “Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai penstru viitor.
  2. Decizia CCR are în vedere aplicarea indicelui de corecție prevăzut la art. 170 din Legea nr.263/2010 și în cazul persoanelor care au fost înscrise la pensie de invaliditate în temeiul Legii nr.19/2000 și care au îndeplinit, respectiv vor îndeplini condițiile pentru pensia de limită de vârstă în temeiul Legii nr.263/2010.
  3. Valoarea indicelui de corecție care se va aplica la punctajul mediu anual, determinat în condițiile art. 95 din Legea nr.263/2010, este cea în vigoare la data la care s-au deschis, respectiv se vor deschide drepturile de pensie pentru limită de vârstă.
  4. Pensiile de invaliditate acordate conform Legii nr.19/2000 și care au devenit pensii pentru limită de vârstă anterior datei de 10.02.2020 vor fi revizuite din oficiu. În situația în care cuantumul revizuit este mai mare decât cel aflat în plată, noile drepturi se acordă de la data de 10.02.2020.
  5. În vederea aplicării întocmai a dispozițiilor Deciziei CCR, aplicația informatică de Stabiliri Prestații urmează a se modifica în mod corespunzător.

BIROUL DE PRESĂ                                                                                     25.02.2020

 INFORMARE PLATA PENSII LUNA IANUARIE 2020

INFORMARE

Casa Națională de Pensii Publice aduce la cunoștință faptul că, pentru luna ianuarie 2020, dată fiind perioada sărbătorilor de iarnă, se decalează cu câteva zile plata drepturilor bănești pentru beneficiarii ale căror drepturi se achită prin intermediul C.N. Poșta Română S.A.

Astfel, în mod excepțional, drepturile se vor achita la domiciliul beneficiarilor în perioada 10-20 ianuarie 2020.

În cazul pensionarilor avizaţi (cei care nu sunt găsiți la domiciliu), drepturile bănești și documentul de plată se pot ridica de la ghişeele poştale până la data de 22 ianuarie 2020.

În cazul drepturilor care se achită prin cont bancar, calendarul de plată nu se modifică.

Biroul de presă

MESAJ DE 1 OCTOMBRIE

Dragii noştrii,

Prima zi a lunii octombrie este închinată persoanelor aflate în toamna vârstei, un prilej de a ne arăta respectul și recunoștința pentru ceea ce ați clădit pentru viitorul nostru până la această vârstă a înțelepciunii.

Această zi, dedicată dumneavoastră, părinţilor şi bunicilor noştri, este un minunat prilej pentru a vă transmite sentimentele noastre pline de respect şi gratitudine pentru rolul major pe care l-aţi avut în dezvoltarea comunităţii noastre, fiind, pe rând, deschizători de drumuri, adevăraţi piloni, pentru ca acum să ne fiţi sfătuitori dragi şi plini de învăţăminte.

Ca o răsplată firească, îi asigurăm pe toţi cei cărora ne închinăm activitatea, că vom angrena toată energia și priceperea noatră, a colectivului Casei Judeţene de Pensii Dolj, pentru a îndeplinirii misiunea ce ne revine.

Avem onoarea şi bucuria de a vă transmitem cele mai calde urări de sănătate, linişte şi bucuri alături de cei dragi!

LA MULŢI ANI!

DIRECTOR EXECUTIV

DANIELA LICU

– CRAIOVA,1 OCTOMBRIE 2019-

          PRECIZĂRI

referitoare la achitarea drepturilor restante cuvenite în urma recalculării  pensiilor

pentru beneficiarii prevederilor Legii nr.221/2018

  • Având în vedere faptul că drepturile de pensie se achită, potrivit calendarului de plată, în intervalul 01 – 15 ale lunii în curs;
  • Ținând seama că deciziile de recalculare pentru persoanele care beneficiază de prevederile Legii nr.221/2018 au fost emise după tipărirea mandatelor aferente lunii aprilie a.c.;

Casa Națională de Pensii Publice aduce la cunoștință că, în luna aprilie 2019, pensiile celor care au primit deciziile de recalculare se achită în cuantumul anterior recalculării, urmând ca diferențele reprezentând drepturi restante, calculate de la data de 1.10.2018, să fie achitate, la domiciliul beneficiarilor, în intervalul 11.04.2019 – 15.04.2019, prin intermediul factorilor poștali.

În cazul persoanelor avizate la domiciliu, sumele reprezentând drepturile restante pot fi ridicate de la ghișeele poștale de care aparțin până la data de 17 aprilie 2019.

Această modalitate de plată a diferențelor se aplică atât pensionarilor care primesc drepturile prin C.N. Poșta Română S.A, cât și celor care primesc drepturile prin cont bancar.

BIROU PRESA                                                                                                03.04.2019

Mesaj 1 Octombrie 2018

Dragii noştrii,

Avem onoarea şi bucuria de a vă sărbătorii şi dorim să vă transmitem expresia celor mai profunde sentimente de preţuire care ne animă în viaţa de zi cu zi, nu doar cu ocazia acestei zile festive.

Desigur, trecem cu toţi printr-o perioadă mai grea, însă trebuie să nădăjduim că toate aceste eforturi nu vor rămâne fără rezultate care să permită, cât mai curând, îmbunătăţirea nivelului de trai al celor care, după o viaţă de muncă şi dăruire, trebuie să se bucure de o viaţă decentă.

Cu acest prilej, îi asigurăm pe toţi cei cărora ne închinăm activitatea şi priceperea, de preocuparea noastră de a le fi sprijin şi nădejde, depunând eforturi susţinute în vederea îndeplinirii misiunii ce ne revine.

Cu speranţa că vom reuşi să ajungem, ca şi dumneavoastră, la acelaşi nivel de înţelepciune şi echilibru spiritual atât eu cât şi colegii mei din cadrul Casei Judeţene de Pensii Dolj vă transmitem cele mai calde urări de sănătate, linişte şi bucuri alături de cei dragi!

LA MULŢI ANI!

DIRECTOR EXECUTIV

DANIELA LICU

– CRAIOVA,1 OCTOMBRIE 2018-

Dată acordare drepturi de pensie în situația cadrelor didactice titulare, conform prevederilor Legii nr.263/2010, coroborate cu cele ale Legii nr.1/2011, ca urmare a încheierii anului de învățământ preuniversitar 2017-2018

Având în vedere dispozițiile Legii nr.263/2010 conform căreia, pensia pentru limită de vârstă se cuvine de la data îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege și se acordă la cerere coroborate cu dispozițiile Legii nr.1/2011 conform cărora, personalul didactic titular din învățământului preuniversitar care a îndeplinit condițiile de pensionare pentru limită de vârstă pe parcursul anului școlar, se pensionează la data încheierii anului școlar, data îndeplinirii condițiilor pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă în cazul personalului didactic titular din învățământul preunivesitar care a îndeplinit condițiile de pensionare pentru limită de vârstă pe parcursul anului școlar 2017-2018 este 01.09.2018.

Întrucât ziua de 01.09.2018 este zi nelucrătoare, în cazul acestor persoane dosarul de pensie pentru limită de vârstă se va depune pe data de 03.09.2018, iar drepturile de pensie se cuvin, se acordă și plătesc începând cu data de 01.09.2018.

În cazul persoanelor aflate în situația prezentată anterior care depun dosarul de pensie începând cu data de 04.09.2018, drepturile de pensie pentru limită de vârstă se cuvin, se acordă și se plătesc de la data înregistrării cererii de acordare la Casa Județeană de Pensii Dolj.

Legea Pensiilor  – propunere 2018

PRECIZARI REFERITOARE LA APLICAREA  LEGE 221 DIN 27.07.2018

TABEL CONDIȚII GENERALE DE PENSIONARE GRUPA I ȘI CONDIȚII SPECIALE  PENTRU LEGEA 221 DIN 2018

Precizari referitoare lege 221 din 27.07.2018 privind modificarea si completarea legii 263 din 2010

ANUNȚ

   Având în vedere prevederile HG nr.595/2018 privind stabilirea zilelor de 16 și 17 August 2018 ca zile libere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.687/07.08.2018, vă comunicăm programul de plată al ajutoarelor de deces și data de prezentare în vederea ridicării biletelor de tratament, astfel:

     –  solicitările de plată a ajutoarelor de deces depuse în data de 13 August 2018 vor fi achitate în data de 14 August 2018 în intervalul orar 09.30-12.30

      – solicitările de plată a ajutorelor de deces depuse în data de 14 August 2018 și 20 August 2018  vor fi achitate în data de

21 August 2018 începând cu ora 10.30.

            Persoanele programate să ridice biltele de tratament în întervalul  16 și 17 August 2018 se vor prezenta la ghiseul nr.5 al CJP Dolj în data de 21.08.2018 între orele 8.30-14.00.

                                                                           DIRECTOR EXECUTIV

                                                                           DANIELA LICU

Comisia de evaluare si inventariere con. H.G. 1126/204 Proces Verbal Nr.2575/15.01.2018

Comisia de evaluare si inventariere con. H.G.1126/2004 Proces Verbal Nr.3801/20.01.2017

INFORMARE

REF: SCHIMBAREA CALENDARULUI DE PLATĂ A DREPTURILOR CARE SE ACHITĂ

PRIN INTERMEDIUL CASELOR TERITORIALE DE PENSII

Casa Națională de Pensii Publice își anunță beneficiarii care primesc drepturile prin intermediul CN Poșta Romana SA că – începând cu luna iulie 2018 – calendarul de plată se modifică după cum urmează:

Plăţi curente

  • 1 – 15 ale lunii – la domiciliul beneficiarilor;
  • pentru pensionarii avizaţi (cei care nu sunt găsiți la domiciliu) drepturile bănești și documentul de plată se pot ridica de la ghişeele poştale, în termen de 2 zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective .

Plăţi restante

  • 11 – 15 ale lunii – la domiciliul beneficiarilor
  • pentru pensionarii avizaţi (cei care nu sunt găsiți la domiciliu) drepturile bănești și documentul de plată se pot ridica de la ghişeele poştale, în termen de 2 zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective.

Folosim acest context pentru a preciza că în cazul persoanelor ale căror drepturi se achită prin conturi curente sau conturi de card calendarul de plată este cel de până în prezent. Astfel, plata se face începând din data de 14 sau din prima zi lucrătoare care urmează datei de 14, dacă această zi este nelucrătoare.

Documentul de informare (talonul mov) se transmite între 1 – 15 ale lunii – la domiciliul beneficiarilor.

Pentru pensionarii avizaţi la domiciliu documentul de informare se poate ridica de la ghişeele poştale, în termen de 2 zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective.

Biroul de presă                                                                                      22.06.2018

NOTĂ DE INFORMARE PRIVIND PRELUCRAREA ȘI PROTECȚIA

DATELOR CU CARACTER PERSONAL

În calitate de instituție publică de interes național, organ de specialitate al administraţiei publice centrale care administrează sistemul public de pensii şi sistemul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale şi care acordă persoanelor asigurate pensii şi alte prestaţii de asigurări sociale, este responsabilitatea Casei Naționale de Pensii Publice de a vă informa cu privire la noul Regulament general privind protecția datelor cu caracter personal (RGPD).

Începând cu data de 25 mai 2018, devine aplicabil Regulamentul general privind protecția datelor cu caracter personal UE 679/2016 (RGPD). Prin intermediul acestuia se dorește crearea unui cadru legislativ unitar și uniform pe teritoriul Uniunii Europene, care să nu mai necesite măsuri naționale de implementare.

Cine este responsabil pentru datele dumneavoastră cu caracter personal și cum îl puteți contacta:

  • Instituțiile CNPP (CNPP, casele teritoriale de pensii, INEMRCM) sunt operatori ai datelor dumneavoastră cu caracter personal;
  • Pentru mai multe detalii puteți contacta:
  • pentru CNPP – responsabilul cu protecția datelor la adresa de email dpo@cnpp.ro
  • pentru casele teritoriale de pensii – responsabilul cu protecția datelor de la casa teritorială de pensii competentă (vezi lista anexă)
  • pentru INEMRCM – responsabilul cu protecția datelor la adresa de email dpo@inemrcm.ro

Protecția datelor personale

Conform cerințelor Regulamentului UE 679/2016 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date și ale Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, CNPP administrează în condiții de siguranță și numai pentru scopurile prevăzute de lege, datele furnizate de dumneavoastră.

Unul dintre principiile cheie în cadrul RGPD este principiul transparenței. Acesta impune instituției noastre să furnizeze asiguraților și beneficiarilor sistemului public de pensii informații cu privire la modul în care utilizează sau procesează datele personale.

Pentru a ne alinia obligațiilor de transparență rezultate din RGPD, vă informăm că instituția noastră, conform prevederilor legale în vigoare, prelucrează datele dumneavoastră cu caracter personal.

Scopul în care sunt prelucrate datele personale

Scopul prelucrării îl constituie acordarea și plata, prin casele teritoriale de pensii, a prestațiilor solicitate de dumneavoastră în temeiul reglementărilor naționale și  internaționale în vigoare, în domeniul asigurărilor și securității sociale.

De asemenea, instituția noastră prelucrează datele dumneavoastră cu caracter personal în vederea stabilirii stagiului de cotizare în sistemul public de pensii. Prestațiile solicitate de dumneavoastră se acordă de către casele teritoriale de pensii în baza cererii înregistrate, document care echivalează cu exprimarea consimțământului în mod expres și neechivoc pentru prelucrarea datelor cu caracter personal.

Date cu caracter personal prelucrate:

  • Nume, prenume
  • Sex
  • Codul numeric personal
  • Data nașterii
  • Adresa de domiciliu
  • Informații bancare
  • Informații cu caracter medical
  • Informații privind perioadele de asigurare realizate la sistemele de pensii din România sau din străinătate

Din ce surse obțin CNPP și casele teritoriale de pensii datele dumneavoastră cu caracter personal:

  • în mod direct, din cererile privind acordarea și plata prestațiilor solicitate și din  documentele atașate în acest scop;
  • ca urmare a utilizării de către dumneavoastră a sistemelor noastre electronice;
  • obținute ca urmare a comunicărilor trimise, conform legii, de către dumneavoatră unor terți (ex.: instituții publice, instituții bancare, administrator fond privat pensii);
  • ca urmare a comunicărilor trimise instituției noastre, conform legii de către terți (ex.: instituții publice, instituții bancare, angajatori, agenți economici, administratori fond privat pensii);

Cui dezvăluie CNPP și casele teritoriale de pensii, în condițiile legii, datele dumneavoastră cu caracter personal:

  • către autorități guvernamentale și judecătorești și alte persoane juridice implicate în proceduri legale;
  • către organe de cercetare penală, autorități fiscale, precum și către alte persoane juridice față de care dezvăluirea este cerută de lege;
  • către persoane juridice cu competențe, potrivit legii, în derularea operațiunilor referitoare la plata prestațiilor acordate de către casele teritoriale de pensii.

Cât timp păstrează CNPP și casele teritoriale de pensii datele dumneavoastră cu caracter personal: atât timp cât este necesar pentru îndeplinirea scopurilor din prezenta Notă de informare, în raport cu persoana dumneavoastră sau pentru a asigura conformitatea cu obligațiile legale, instituite în sarcina noastră.

Care sunt drepturile dumneavoastră în legătură cu datele cu caracter personal:

  • aveți dreptul de a solicita rectificarea datelor dumneavoastră cu caracter personal, în situația în care acestea sunt incorecte sau au intervenit modificări;
  • aveți dreptul de a solicita o copie a înscrisurilor deținute de către CNPP și casele teritoriale de pensii care conțin datele dumneavoastră cu caracter personal;
  • ștergerea datelor cu caracter personal, după expirarea perioadei legale de acordare a drepturilor solicitate și acordate;
  • restricționarea utilizării datelor cu caracter personal, în condițiile prevăzute RGPR.

NOUTĂŢI INTRODUSE PRIN LEGEA BUGETULUI ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT PENTRU ANUL 2018

I. Cotele de contribuţii de asigurǎri sociale, începând cu data de 1 ianuarie 2018, sunt următoarele:

25% datorată de către persoanele fizice care au calitatea de angajaţi sau pentru care există obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări sociale;

4% datorată în cazul condiţiilor deosebite de muncă, astfel cum sunt prevăzute în Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, de către persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora;

8% datorată în cazul condiţiilor speciale de muncă, astfel cum sunt prevăzute în Legea nr. 263/2010, de către persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora.

Cota de contribuţie de asigurări sociale datorată de persoanele fizice care au încheiat contract de asigurare socială este de 25%.

Cota de contribuţie aferentă fondurilor de pensii administrate privat este de 3,75% și este inclusă în cota de contribuţie de asigurări sociale datorată de către persoanele fizice care au calitatea de angajaţi sau pentru care există obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări sociale .

II. Câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat este de:

3.131 lei – 1 ianuarie – 5 ianuarie 2018;

4.162 lei – începând cu data de 6 ianuarie 2018.

! Pe cale de consecință, valoarea câştigului salarial mediu brut aferentă lunii ianuarie 2018 este de 4.007 lei, calculată în funcţie de perioada de aplicabilitate în luna ianuarie a.c. ale celor 2 legi ale bugetului asigurărilor sociale de stat pe anii 2017 şi 2018.

III. Nivelurile minime ale venitului lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială, respectiv cuantumurile contribuției de asigurări sociale aferente acestor venituri sunt de:

Luna ianuarie 2018:

Venit nimim asigurat 1.403 lei

Cuantum contribuție 351 lei

Începând cu luna februarie 2018

Venit minim asigurat 1.457 lei

Cuantum contribuție 364 lei

IV. Valoarea punctului de pensie este de:

1.000 lei – 1 ianuarie – 30 iunie 2018;

1.100 lei – 1 iulie – 31 decembrie 2018.

V. Indicele de corecţie pentru anul 2018 este de 1,15.

VI. Veniturile lunare din pensii care depășesc 2.000 lei sunt supuse impozitării cu 10%.

VII. Persoanele fizice cu venituri din pensii beneficiază de asigurare în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, fără plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate.

VIII. Cuantumul ajutorului de deces este de:

1 ianuarie – 5 ianuarie 2018

3.131 lei – în cazul decesului asiguratului sau pensionarului;

1.566 lei – în cazul decesului unui membru de familie al asiguratului sau pensionarului.

începând cu data de 6 ianuarie 2018

4.162 lei – în cazul decesului asiguratului sau pensionarului;

2.081 lei – în cazul decesului unui membru de familie al asiguratului sau pensionarului.

IX. Indemnizaţia socială pentru pensionari este de:

520 lei – 1 ianuarie – 30 iunie 2018;

640 lei – 1 iulie – 31 decembrie 2018.

X. Indemnizaţia pentru însoţitor în cazul pensionarilor de invaliditate încadraţi în gradul I de invaliditate este de:

800 lei – 1 ianuarie 2018 – 30 iunie 2018;

880 lei – 1 iulie 2018 – 31 decembrie 2018.

Aceste valori sunt reglementate, după caz, prin următoarele acte normative:

– Legea nr. 3/2018 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5/03.01.2018;

– Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;

– alte prevederi legale aplicabile în anul 2018.

ANUNT

CERERILE PRIVIND PLATA AJUTORULUI DE DECES VOR FI ONORATE IN ZILELE DE LUNI SI JOI ALE FIECAREI SAPTAMANI INTRE ORELE 9.30-15.00 CONFORM PLANIFICARII COMUNICATE LA DEPUNEREA ACESTORA.

IN ULTIMA ZI LUCRATOARE DIN LUNA PLATA AJUTORULUI DE DECES SE VA REALIZA INTRE ORELE 9.30-12.00

CONDUCEREA

PRECIZĂRI

REFERITOARE LA PLATA DREPTURILOR DE PENSIE ÎN LUNA  DECEMBRIE 2017

Având în vedere apropiatele Sărbători de iarnă și din dorința de a veni în sprijinul beneficiarilor sistemului public de pensii, Casa Națională de Pensii Publice și C.N.

Poșta Română S.A. și-au manifestat disponibilitatea de a achita drepturile bănești în avans, după cum urmează:

  • drepturile de pensie din sistemul public precum și alte drepturi prevăzute de legi cu caracter special se vor achita la domiciliulbeneficiarilor în perioada 12 – 22 decembrie.
  • drepturile restante de pensii precum și alte drepturi prevăzute de legi cu caracter special se vor achita în întervalul 19 – 22 decembrie.
  • drepturile veteranilor de război se vor achita în perioada 12 – 22 decembrie la domiciliul acestora.
  • În cazul tuturor beneficiarilor care au fost avizați la domiciliu (persoane care nu au fost găsite acasă) plata se face până la data de 28 decembrie, la ghișeele poștale.

Referitor la drepturile achitate prin intermediul băncilor cu care Casa Naţională de Pensii Publice are încheiate convenţii, acestea vor fi încasate de la aceeaşi dată, respectiv 14 decembrie.

                                  CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII  DOLJ

Telefon :0251/406300,Fax:0251/406338   email:pensii.dolj@cnpp.ro                               Nesecret   

Precizări – referitoare la informațiile eronate care au fost introduse în spațiul public  in reportajul difuzat in data de 18.11.2017 de catre DIGI24

          Intrucat in reportajul difuzat in data de 18 noiembrie 2017, ora 09, in cadrul emisiunii “Jurnal”, precum si in articolul cu titlul “ Mii de pensionari din Dolj au de dat bani statului “ s-au strecurat anumite inadvertente de natura sa induca o anumita stare de panica si neincredere in randul beneficiarilor sistemului public de pensii facem urmatoarele precizari:

1.       In ultimii trei ani, la care faceti referire, au fost stabilite debite in sarcina unui numar de 250 de pensionari, dintr-un numar total de 178189 de pensionari din judetul Dolj aflati in plata. In consecinta, nu se poate vorbi despre “mii de pensionari” care au de restituit sume incasate necuvenit. Dintre acestea:

70% din debite au drept cauza cumulul nelegal al pensiei cu venituri din activitati profesionale (informatii mentionate pe deciziile de pensie dar ignorate de beneficiar);

30%  din debite au drept cauza: neprezentarea adeverintelor de scoala (in cazul pensiilor de urmas), plata indemnizaţiei pentru însoţitor chiar si in situate in care beneficiarul era internat într-o instituţie de asistenţă socială sau într-o unitate medicală specializată (caz in care trebuia anuntata casa de pensii pentru suspendarea platii acestei indemnizatii), culpa debitorului, materializată în folosirea de către acesta a unor documente eliberate cu nerespectarea legii, declararea de către acesta a unor date neconforme realităţii care au avut drept urmare stabilirea eronată a pensiei, hotarari ale instantelor ramase definitiva: Curtea de Apel Craiova , Tribunal Dolj prin care drepturile de pensie ale celor in cauza s-au diminuat

2.      In ceea ce priveste dosarele reevaluate, va aducem la cunostinta ca de la inceputul anului 2017 si pana in prezent, un numar de 9.011 de pensionari au depus cereri de recalculare a pensiei la Casa de Pensii Dolj, din care:

Un numar de 3000 de pensionari au avut emise decizii cu recalcularea pensiilor :

prin adaugarea stagiilor de cotizare nevalorificate la stabilirea acesteia;

prin valorificarea stagiilor de cotizare realizate după pensionare;

prin valorificarea de documente suplimentare (care nu există la dosarul de pensie), dar care influentează cuantumul drepturilor de pensie – adeverinte sporuri, grupe de munca, adeverinta facultate;

Un numar de 6011 de pensionari au avut emise decizii de la inceputul anului 2017 de trecere la limita de varsta din pensie anticipate/anticipata partiala si pensie de invaliditate.

Toate dosarele au fost reverificate, operate si introduse in sistemul informatic de catre functionarii publici care, cu eforturi sustinute, au emis  deciziile de pensie in termen de 30 de zile de la data depunerii cereririlor de pensii (respectiv pentru 90% din cazuri s-a realizat  un termen de solutionare mai mic decat termenul legal, de 45 de zile).

Toate aceste cereri, in urma prelucrarii si emiterii deciziilor de pensii au fost generatoare de venituri pentru pensionari, nicidecum de debite.

Directia de Stabiliri si Plati Pensii, de la inceputul anului pana in prezent, a solutionat un numar total de 73.454 de solicitari  din care:

5443 cereri de inscrieri noi la pensie;

9011 cereri de recalculare a pensiilor;

59000 cereri ajutoare de deces, reordonatari, popriri executori judecatoresti, modificare modalitate plata, transferuri alte judete, pensii comunitare,scutirea de plata a abonamentelor telefonice Telekom , scutirea de la plata a  abonamentelor  RAT, schimbari adresa de domiciliu.

Aceste decizii au fost emise intr-un sistem informatic intregrat stabil, care este actualizat cu legislatia in vigoare si verificat in permanenta,

Avand in vedere interesul nostru comun in a furniza informatii cat mai coerente, cu un grad ridicat de profesionalism, pe baza interepretarii corecte a legislatiei in domeniu, va asiguram de intreaga noastra disponibilitate si pe viitor.

                                                                                                                                                    Serviciul Comunicare si Relatii Publice

MĂSURI PRIVIND MAJORAREA UNOR DREPTURI

CARE SE ACHITĂ PRIN CASELE TERITORIALE DE PENSII

În baza cadrului legislativ în vigoare, luna iulie aduce noi majorări ale unor drepturi care se achită prin casele teritoriale de pensii, după cum urmează:

I. Potrivit art.2 din OUG nr.2/2017, valoarea punctului de pensie crește – începând cu data de 1.07.2017 – la 1000 lei, ceea ce reprezintă o majorare cu 9% față de valoarea precedent (917,5 lei).

Efectele aplicării acestei măsuri se reflectă nu numai în majorarea pensiilor, ci și a următoarelor indemnizații:

· Indemnizația pentru însoțitor, în cazul pensionarilor de invaliditate gradul 1,  reprezentând 80% din valoarea punctului de pensie, se majorează de la 734 lei la 800 lei;

· Indemnizația lunară stabilită conform Legii nr.8/2006 pentru membrii uniunilor de creație, cu încadrarea în plafonul prevăzut de lege, respectiv  2.900 lei;

II. În conformitate cu dispozițiile Legii nr.126/2017, indemnizațiile prevăzute de OUG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate pe motive etnice se majorează, de asemenea, începând cu data de 1.07.2017.

În funcție de modalitatea de plată aleasă de beneficiari, noile drepturi vor fi achitate astfel:

– în data de 14 iulie, pentru cei care au conturi bancare;

– între 14-28 iulie, pentru cei care primesc drepturile prin poștă.

Biroul de presă CNPP

PRECIZĂRI

REF: RECALCULAREA DREPTURILOR DE PENSIE POTRIVIT LEGII NR.192/2015 PENTRU COMPLETAREA  LEGII NR. 263/2010 PRIVIND SISTEMUL UNITAR DE PENSII PUBLICE

În Monitorul Oficial nr.334 din 08 mai 2017 a fost publicată HG nr.291/2017 privind completarea art.134 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin HG nr.257/2011. Astfel, se asigură aplicarea unitară și echitabilă a prevederilor legale referitoare la  pensionarii sistemului public de pensii care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupa I și/sau grupa a II-a, ori în condiții deosebite și/sau condiții speciale de muncă.

Prin acest act normativ se aduc clarificări în ceea ce privește stagiul de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual în procesul de recalculare a pensiilor prevăzut de Legea nr.192/2015, astfel încât persoanele care au lucrat în condiții identice să beneficieze, la determinarea punctajului mediu anual, de stagii de cotizare identice.

Potrivit art. 1691 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii publice, cu modificările aduse prin Legea nr. 192/2015, aceste persoane beneficiază de o creștere a punctajelor anuale realizate în aceste perioade, după cum urmează:

Ø  cu 50% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupa I de muncă sau în locuri de muncă încadrate în condiții speciale;

Ø  cu 25% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupa a II-a de muncă sau în locuri de muncă încadrate în condiții deosebite.

Este vorba despre pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi de pensie au fost stabilite potrivit legislației anterioare datei de 1 ianuarie 2011, care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupa I și/sau grupa a II-a de muncă potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, respectiv activități în locuri de muncă încadrate în condiții deosebite și/sau condiții speciale, dar care nu au beneficiat de majorarea punctajelor anuale în baza următoarelor acte normative: OUG nr.100/2008, Legea nr. 218/2008, art. 78^2 din Legea nr. 19/2000, art. 169 din Legea nr.263/2010, precum şi de majorarea punctajului pentru perioadele realizate în condiţii speciale după data de 1 aprilie 2001.

Fac obiectul acestei recalculări:

– Pensionarii în situația cărora la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului la pensie prevăzută de acte normative cu caracter special.

– Pensionarii în situaţia cărora la determinarea punctajului mediu anual s-au utilizat stagii complete de cotizare mai mici decât cele prevăzute de legislația în vigoare la data deschiderii drepturilor de pensie.

De aceste majorări nu au beneficiat mai multe categorii de pensionari, astfel:

1. Pensionarii ale căror drepturi de pensie pentru limită de vârstă au fost stabilite conform legislaţiei anterioare datei de 01 aprilie 2001 în baza unor acte normative cu caracter special, recalculate conform prevederilor OUG nr. 4/2005 aprobată prin Legea nr. 78/2005.

2. Pensionarii ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 01.04.2001-01.01.2011 și în situația cărora la calculul punctajului mediu anual s-au utilizat stagii complete de cotizare mai mici decât cele prevăzute de legislația în vigoare la data deschiderii drepturilor de pensie.

3. Pensionarii urmaşi ale căror drepturi de pensie de urmaş au fost stabilite anterior datei de 1 ianuarie 2011 şi a căror susţinători se încadrează în situaţiile precizate la pct. 1 şi 2.

4.Pensionarii de invaliditate ale căror drepturi de pensie au fost stabilite conform legislaţiei anterioare datei de 01.01.2011 şi care până la data de 31.12.2015 nu au îndeplinit condiţiile de trecere la pensie pentru  limită de vârstă şi nici nu au avut o schimbare de grad după data de 01.01.2011.

Recalcularea acestor pensii se realizează, potrivit legii, pe o perioadă de 24 de luni, actul normativ adoptat stabilind etapele de recalculare și de plată a drepturilor.

Recalcularea drepturilor de pensie conform Legii nr.192/2015 se realizează, din oficiu, iar drepturile de pensie recalculate se acordă de la data de 01.01.2016 și se plătesc în etape, astfel:

Ø  În luna iulie 2017, în cazul persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1990-31 martie 2001 inclusiv;

Ø  În luna noiembrie 2017, în cazul persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 aprilie 2001-31 decembrie 2010 inclusiv.

În situaţia în care, în urma recalculării, rezultă un punctaj mediu anual mai mic, se menţine punctajul mediu anual şi cuantumul aferent aflat în plată sau cuvenit la data recalculării.


COMUNICATE 2017


PRELUNGIREA TERMENULUI DE APLICARE A PREVEDERILOR LEGII NR.186/2016 (Cumparare vechime)

PRECIZĂRI

REF: PRELUNGIREA TERMENULUI DE APLICARE A PREVEDERILOR LEGII NR.186/2016

În Monitorul Oficial nr.288/24 aprilie 2017 a fost publicată OUG nr.32/2017 pentru modificarea Legii nr.186/2016 privind unele măsuri în domeniul asigurării unor categorii de persoane în sistemul public de pensii.

Termenul inițial prevăzut de Legea nr. 186/2016 a fost prelungit astfel încât persoanele care doresc să-și plătească retroactiv contribuția de asigurări sociale o pot face până la data de 31 decembrie 2017.

Condițiile și procedura încheierii contractelor de asigurare rămân neschimbate.

Persoanele interesate pot regăsi informațiile necesare pe portalul instituției noastre, accesând, din prima pagină, domeniul Activități CNPP, subramura Contribuții/ contribuții facultative.

Biroul de presă CNPP


Precizări referitoare la informațiile eronate care au fost introduse în spațiul public privitoare la anumite aspecte legate de casele teritoriale de pensi


Informatii privind plata pensiilor pe luna aprilie 2017


Precizări referitoare la eliminarea contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate pentru pensionari și ridicarea, la 2000 de lei, a plafonului de impozitare a pensiilor

După cum deja este cunoscut, începând cu plata drepturilor de pensii aferente lunii februarie a.c. se elimină contribuțiile de asigurări sociale de sănătate pentru pensionari, iar plafonul de impozitare a veniturilor din pensii se ridică  la 2.000 de lei.

Potrivit normelor generale de drept, noile dispoziții legale se aplică doar drepturilor care se cuvin începând cu luna februarie 2017.

În situația în care, după această dată, pensionarilor li se cuvin și li se plătesc drepturi restante cu titlu de pensie (ca urmare a efectuării unor recalculări/revizuiri prevăzute de lege), pentru aceste sume se calculează și se rețin atât contribuţia de asigurări sociale de sănătate, cât și impozitul, în cotele prevăzute de lege pentru lunile anterioare datei de 1.02.2017, pentru care se achită drepturi restante.

Pentru a preveni orice confuzie cu privire la sumele care se regăsesc pe taloanele de plata a pensiilor, Casa Națională de Pensii Publice reamintește că, acolo unde apar astfel de drepturi restante, sumele se evidențiază distinct față de drepturile de pensie aferente lunii în curs. În același mod se evidențiază și sumele reprezentând contribuția de asigurări sociale de sănătate și impozitul, după caz.

Biroul de presă                                                                                            13.02.2017



Precizări cu privire la prevederi aplicabile în anul 2017,

până la adoptarea legilor anuale bugetare

 

I. Cotele de contribuţie de asigurǎri sociale sunt:
– pentru condiţii normale de muncă    :       26,3   %
– pentru condiţii deosebite de muncă  :      31,3   % 
– pentru condiţii speciale de muncă    :       36,3   % .
Cota contribuţiei individuale de asigurări sociale este de 10,5%, indiferent de  condiţiile de muncă.
Cota de contribuţie aferentă fondurilor de pensii administrate privat este de 5,1% și este inclusă în contribuția individuală de asigurări sociale.
Plafonul maxim al bazei de calcul al contribuţiei de asigurǎri sociale reprezintă valoarea corespunzǎtoare a de cinci ori câştigul salarial mediu brut, respectiv 13.405 lei.
În aplicarea prevederilor art.139 alin (3) din Legea nr.227/2015, cu modificările și completările ulterioare, câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat este de 2.681 lei.
La încheirea contractelor de asigurare socială, nivelul minim al venitului lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socialǎ este de 938 lei, iar nivelul maxim de 13.405 lei .
În cazul venitului minim lunar asigurat de 938 lei, cota de contribuție de asigurări sociale de stat este de 247 lei, iar pentru venitul maxim lunar asigurat de 13.405 lei, cota de contribuție de asigurări sociale de stat este de 3.526 lei.
II. Valoarea punctului de pensie este de 917,5 lei.
III. Indicele de corecţie pentru anul 2017 este de 1,14.
IV. Cuantumul ajutorului de deces este:
· 2.681 lei – în cazul decesului asiguratului sau pensionarului;
· 1.341 lei – în cazul decesului unui membru de familie al asiguratului sau pensionarului.
V. La calculul venitului impozabil lunar din pensii se deduc, în ordine:
· contribuţia individuală de asigurări sociale de sănătate, datorată potrivit legii, care se aplică numai asupra părții de venit care depăşeşte valoarea unui punct de pensie, respectiv 918 lei;
· suma neimpozabilă lunară de 1.100 lei.
VI. Indemnizaţia socială pentru pensionari este de 400 lei.
Cuantumul indemnizaţiei pentru însoţitor, în cazul pensionarilor de invaliditate încadraţi în gradul I de invaliditate, este de 734 lei.
Aceste valori sunt reglementate, după caz, prin următoarele acte normative:
Legea nr.340/2015 a bugetului asigurǎrilor sociale de stat pe anul 2016, publicatǎ în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 942 din 19 decembrie 2015;
Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare;
Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, publicatǎ în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015;
Legea nr.339/2015 a bugetului de stat pe anul 2016, publicatǎ în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 19 decembrie 2015;
OUG nr.6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009.

COMUNICATE 2016




  COMUNICAT 16.03.2016

        


PRECIZĂRI privind aplicarea Legii nr. 192/2015, respectiv a art. 1691 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare


NOUTĂȚI INTRODUSE PRIN LEGEA BUGETULUI ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT
LEGEA BUGETULUI DE STAT PE ANUL 2016

I. Cotele de contribuţie de asigurǎri sociale sunt:

– pentru condiţii normale de muncă: 26,3 %

– pentru condiţii deosebite de muncă:31,3 %

– pentru condiţii speciale de muncă:36,3 % .

Cota contribuţiei individuale de asigurări sociale este de 10,5%, indiferent de condiţiile de muncă.

Cota de contribuţie aferentă fondurilor de pensii administrate privat este de 5,1% și este inclusă în contribuția individuală de asigurări sociale.

Plafonul maxim al bazei de calcul al contribuţiei de asigurǎri sociale reprezintă valoarea corespunzǎtoare a de cinci ori câştigul salarial mediu brut, respectiv 13.405 lei.

Câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2016 este de 2.681 lei.

La încheirea contractelor de asigurare socială nivelul minim al venitului lunar asigurat înscris în Contractul de asigurare socialǎ este de 938 lei, iar nivelul maxim de 13.405 lei .

În cazul venitului minim lunar asigurat de 938 lei, cota de contribuție de asigurări sociale de stat este de 247 lei, iar pentru venitul maxim lunar asigurat de 13.405 lei, cota de contribuție de asigurări sociale de stat este de 3.526 lei.

II. Valoarea punctului de pensie este de 871,7 lei.

Indicele de corecţie pentru anul 2016 este de 1,09.

III. Cuantumul ajutorului de deces este:

·2.681 lei– în cazul decesului asiguratului sau pensionarului;

·1.341 lei– în cazul decesului unui membru de familie al asiguratului sau pensionarului.

IV. La calculul venitului impozabil lunar din pensii se deduc, în ordine:

·contribuţia individuală de asigurări sociale de sănătate datorată potrivit legii care se aplică numai asupra părții de venit care depăşeşte valoarea unui punct de pensie, respectiv 872 lei;

· suma neimpozabilă lunară de 1.050 lei.

V. Indemnizaţia socială pentru pensionari este de 400 lei.

Cuantumul indemnizaţiei pentru însoţitor, în cazul pensionarilor de invaliditate încadraţi în gradul I de invaliditate, este de 698 lei.

Continue reading